Joi, doi brăileni care şi-au găsit maşinile avariate în parcare au sesizat Poliţia, care a deschis dosare de cercetare penală.
În jurul orei 17.00, Dorin T. a reclamat că un minor în vârstă de 8 ani, din municipiul Galaţi, i-a provocat distrugeri la autoturismul său, ce se afla parcat în curtea unui spital din municipiu. La faţa locului, poliţiştii au constatat că maşina prezintă urme de înfundare la plafonieră şi capota motor, prejudiciu ce se ridică la valoarea de 1.500 de lei.
În aceeaşi zi, la orele 7.00, ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului a fost sesizat de către Ionel N., din Brăila, despre faptul că în noaptea precedentă, persoane necunoscute au tăiat trei anvelope de la un autoturism care se afla parcat pe strada Bobâlna. Desfăşurând cercetări, poliţiştii de investigaţii criminale au stabilit că suspectul este Claudiu O. (19 ani), ce a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului, unde a recunoscut fapta comisă. Prejudiciul creat de acesta este de 250 de lei. Joi, doi brăileni care şi-au găsit maşinile avariate în parcare au sesizat Poliţia, care a deschis dosare de cercetare penală.
În jurul orei 17.00, Dorin T. a reclamat că un minor în vârstă de 8 ani, din municipiul Galaţi, i-a provocat distrugeri la autoturismul său, ce se afla parcat în curtea unui spital din municipiu. La faţa locului, poliţiştii au constatat că maşina prezintă urme de înfundare la plafonieră şi capota motor, prejudiciu ce se ridică la valoarea de 1.500 de lei.
În aceeaşi zi, la orele 7.00, ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului a fost sesizat de către Ionel N., din Brăila, despre faptul că în noaptea precedentă, persoane necunoscute au tăiat trei anvelope de la un autoturism care se afla parcat pe strada Bobâlna. Desfăşurând cercetări, poliţiştii de investigaţii criminale au stabilit că suspectul este Claudiu O. (19 ani