Tanti Floarea are 86 de ani şi este născută în Muscel. A făcut şcoala primară, după care, ca orice copil de la ţară, a învăţat să îşi ajute părinţii. S-a măritat la 20 de ani cu un băiat din sat care era baci la munte. Era mai tot timpul plecat, îl vedea rar şi nu a avut pe nimeni să o ajute să îşi crească cei opt copii. Satul Muscel este o localitate izolată, situată la şapte kilometri de comuna Moroieni, Dâmboviţa. Drumul e lung şi anevoios, dar, odată ajuns sus, te împresoară liniştea. Casa Floarei Gurgu e aşezată aşa de sus că se văd şi munţii cei mari peste Coama Muscelului. O casă bătrânească, înconjurată de flori. Este casa bunicii din poveşti peste care anii au trecut şi au lăsat urme ca şi pe chipul femeii, care ne întâmpină pe prispă.

Tanti Floarea are 86 de ani şi este născută în Muscel. A făcut şcoala primară, după care, ca orice copil de la ţară, a învăţat să îşi ajute părinţii. S-a măritat la 20 de ani cu un băiat din sat care era baci la munte. Era mai tot timpul plecat, îl vedea rar şi nu a avut pe nimeni să o ajute să îşi crească cei opt copii. „Numai mamă de copii să nu fii. Am rămas singură, fără pensie. Plecam la fân, urcam pe munte, cu copilul în copaie, după mine, nu aveam cui să-l las. Primeam ajutor patru pâini şi cinci kilograme de mălai pe săptămână de la nea’ Vasile Dumitraşcu. Când nu aveam ce să le pun copiilor pe masă făceam lapte în putinei şi fierbeam cartofi din grădină. Le făceam caş cu cartofi”, îşi aminteşte femeia.

Floarea Gurgu a lucrat de la 12 ani ca ţesătoare. „De mică mi-a plăcut să cos, nu exista lucru pe care să-l văd şi să-mi placă şi să nu-l cos. Ce vedeam cu ochii, coseam. Făceam velniţe, preşuri, desăgi, tot felul. Aveau motive frumoase, coseam pădurile de la noi, cobza, Olteneţu, pârâiaşul ăsta de pe vale de curge pe aici”, povesteşte bătrâna.

Îi e teamă de iarnă @N_