Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa: Turiştii au fost la noi doar în trecere

Publicat in Adevarul, duminică 23 august 2009 ·

Fluxul de turişti în Bistriţa-Năsăud a scăzut considerabil faţă de anul trecut. Hotelierii şi proprietarii de pensiuni au fost nemulţumiţi în acest sezon

Numărul turiştilor veniţi să viziteze judeţul Bistriţa-Năsăud a scăzut faţă de anul trecut, iar cei care au venit au stat două trei zile, nici vorbă de sejur.

Proprietarii de hoteluri şi pensiuni din judeţul Bistriţa-Năsăud au resimţit şi ei efectele crizei în încasările din această vară. Numărul turiştilor a scăzut , faţă de anul trecut, cu aproape 17 procente. Din datele Direcţiei Judeţene de Statistică reiese că anul acesta în luna iunie doar aproape 5800 de persoane au ajuns la Bistriţa, având statul de turist. Faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008 numărul turiştilor s-a diminuat cu 1162. La dispoziţia turiştilor au fost puse, în această vară, circa 1.200 de camere, ceea ce înseamnă peste 2.400 de locuri de cazare, dar şi această situaţie arată o scădere faţă de anul trecut.Tot Direcţia de Statistică arată că turiştii şi-au scurtat traseele în judeţ: sejurul mediu a coborât de la patru la trei zile. Judeţul a fost perceput mai degrabă ca un popas turistic nu ca un loc de sejur. „Suntem în trecere, am ajuns aseară, dar nu am vizitat niciun obiectiv touristic, am fost doar pe o terasă şi mi s-a părut foarte frumos. Oricum oraşul este impecabil şi cred că merită vizitat, dar noi nu avem timp” spune Anda Crăciunescu  care vine din Ialomiţa şi a înnoptat la Hotelul Coroana de Aur.

Hotelierii confirmă datele statistice

Anania Pop directorul hotelului „Coroana de Aur” spune că la hotelul pe care îl conduce gradul de ocupare în primele şase luni a acestui an a fost de doar 46%. „Hotelul merge foarte slab faţă de anul trecut şi acest lucru nu mă mulţumeşte, dar totuşi bilanţul după primele şase luni nu e chiar atât de rău”.  La un alt hotel din oraş situaţia a fost salv

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 8 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 11 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 7 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 6 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 9 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 4 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum 5 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

Atac armat la Londra. O fetiță de 8 ani și un bărbat, grav răniți după ce un tânăr a tras focuri de armă din mașină: ”O scenă îngrozitoare”

Ziare.com acum 13 ore
Un nou incident la Londra. Duminică, 24 noiembrie, un individ în vârstă de 22 de ani a tras mai multe focuri de armă dintr-o mașină, în care se aflau doi copii de 8 și 2 ani. Un bărbat și fetița de 8 ani au fost grav răniți. A fost atac armat în ves

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

2°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°