În facultate picasem în repetate rânduri un examen de Istoria Bizanţului, pe care îl tot dădeam cu un profesor nesuferit care punea accent pe cronologie şi toceală mecanică. Cred că întâmplarea de faţă a avut loc când mă pregăteam vertiginos de un al treilea eşec. Mă speriasem destul de tare că o să mă împotmolesc cu studiile aici şi de multe ori mergeam la cârciumă cu un tom plin de basilei şi patriarhi. Mă iluzionam că printre beri îmi vor intra ăia mai bine în cap. în perioada cu pricina nu prea aveam bani, aşa că frecventam o cârciumă imundă şi deosebit de ieftină, amplasată undeva la ruinele din Cişmigiu, care avea probabil cea mai scârboasă budă din Bucureşti, unde îţi trebuiau mască de gaze şi cizme de cauciuc ca să poţi pătrunde.
ROŞCATA
Clientela era formată din juni care poşteau câte o bere, pensionari cu banii număraţi, sosiţi de la colţurile fotbaliştilor şi şahiştilor, ba chiar şi ceva cerşetori care converteau rodul muncii în păhărele cu câte cincizeci de rom. Peste toate personajele astea trona o chelneriţă de vreo 40 de ani, vopsită roşcat şi machiată strident, care răspundea la numele de "doamna Lumi". Ea decidea cine s-a îmbătat şi dacă mai capătă de băut sau cine poate să ia ceva pe datorie. Avea un uşor accent moldovenesc, probabil pervertit de mulţi ani de şedere prin Bucureşti.
Cu două zile înainte de examen, aveam o stare tâmpită, eram speriat-tensionat. Stăteam acasă şi aveam impresia că mi s-au şters din căpăţână toţi Comnenii şi Paleologii pe care încercasem să-i îndes acolo. M-am gândit să-mi calibrez memoria cu nişte fernet ordinar, altfel considerat şi un bun digestiv. Am pornit cu cărţoiul spre Cişmigiu. în mod excepţional, terasa era destul de goală, în afară de mine fiind doar nişte puşti care chinuiau o chitară şi un moş care dormea cu capul în masă. Doamna Lumi probabil că se plictisea, fiindcă a veni