De cati ani tot vorbim despre microbuzele mortii, masini improprii transportului de calatori si adesea defecte, in care oamenii se inghesuie precum sardelele?

Despre microbuzele conduse de soferi neatestati, inapti, cel putin din punct de vedere psihologic, pentru o astfel de sarcina? Despre microbuzele apartinand firmelor evazioniste, cu avize partiale, apartinand unor smecheri locali? Si despre cati morti in urma accidentelor provocate de astfel de microbuze vorbim? Ultimii, 14, dintr-o lovitura, in judetul Iasi.

De cati ani tot vorbim despre huliganii de nestapanit de pe stadioane? Cate jumatati de legi si jumatati de pedepse au fost incercate anemic in privinta lor? Cate violente au fost tolerate, cata complicitate intre lobotomizatii agresivi si liderii de cluburi a fost cimentata, pana cand, iata, o echipa romaneasca a ajuns din cauza lor la limita eliminarii din fotbalul european?

De cat timp tot strigam, la luna, despre aparatul de stat supradimensionat, despre robinetele deschise la maximum ale bugetului de stat, despre nevoia de reforma in toate domeniile, despre statul anchilozat si imperativul modernizarii Romaniei? De cat timp tot mermelim inclusiv reforma in domeniul educatiei, mai carpind, mai cosmetizand, mai gresind subiecte la bac, mai jucandu-ne cu examenele nationale, si scotand, ca rezultat, generatie dupa generatie de analfabeti functionali?

Sunt doar cateva exemple readuse in atentie in saptamana care se incheie, insa daca vrem putem sa lungim lista pe pagini intregi in aproape fiecare domeniu de activitate.

Prima reactie este sa dam vina pe conducatori si, desigur, ei sunt principalii vinovati. De vina este insa si pacatoasa de mentalitate romaneasca "merge si asa", care functioneaza ucigas la toate nivelurile societatii.

Microbuzele mortii, de exemplu, sunt o consecinta a