Plecată din Drobeta-Turnu Severin acum 27 de ani, Masinca Oancea demonstrează cum poţi face bani oriunde, chiar şi pe pământ african. Sursa: Arhiva personalăSursa: Arhiva personală
1 /.
Departamentul tehnic al unei fabrici din România te poate propulsa în cele mai înalte sfere financiare din Africa, după cum ne demonstrează Masinca Oancea.
Ajunsă în Angola în 1982, ea a parcurs multe etape până să ajungă ca, în prezent, să deţină şcoli particulare în această ţară, dar şi în Africa de Sud, precum şi propria sa firmă de servicii financiare. Ea îi vede pe angolezi drept conaţionali, iar ţara a devenit pentru ea şi pentru cei trei copii ai ei o a doua patrie, apreciindu-i frumuseţea şi pitorescul.
Banii se fac mai uşor ca oriunde
Paradoxal, într-o ţară în care peste 60% din populaţie trăieşte cu mai puţin de un dolar SUA pe zi, există posibilităţi mai vaste de a face bani, faţă de România. „Unul dintre factorii care permit acest fapt este sistemul fiscal, care nu este aplicat mai deloc. De aceea, Angola reprezintă pentru mulţi investitori de pe toate continentele un paradis fiscal unde se fac bani mulţi fără prea multă bătaie de cap. Dar costurile de viaţă sunt foarte mari - în Luanda, în special. Aici se fac bani uşor, dar se şi cheltuiesc repede”, a constatat Masinca, în anii de viaţă de acolo.
„Săracii reprezintă peste 60% din populaţie, potrivit datelor centralizate de ONU. În schimb, clasa mijlocie - mai restrânsă faţă de România dacă ne raportăm la populaţia totală - are condiţii de viaţă mult superioare celor din ţara noastră. Iar cei bogaţi - care sunt foarte puţini, dar foarte bogaţi - deţin miliarde de dolari SUA”, descrie românca structura societăţii angoleze.
„Cine nu vede criza este un ipocrit!”
În momentul de faţă, Angola resimte destul de puternic efectele crize