Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Episcopul Harghitei si Covasnei, ridicat la rangul de arhiepiscop onorific

Publicat in Romania Libera, duminică 23 august 2009 ·

Episcopul Covasnei si Harghitei, PS Ioan Selejan, a fost ridicat, duminica, la rangul de arhiepiscop "ad personam", cu ocazia implinirii a 15 ani de la infiintarea acestei eparhii, ceremonia fiind condusa de Patriarhul BOR, Prea Fericitul Daniel, transmite corespondentul NewsIn.

La ceremonie au participat inalti clerici ai Sfantului Sinod, dar si oameni politici, cum ar fi premierul Emil Boc, presedintele Senatului, Mircea Geoana, ministrul Educatiei, Eaternia Andronescu, europarlamentarii Corneliu Vadim Tudor si Norica Nicolai, prefectii judetelor Covasna si Harghita, Codrin Munteanu si, respectiv, Constantin Strujan, deputatul harghitean Mircea Dusa (PSD) si numerosi credinciosi ortodocsi din cele doua judete.

"Mi-am indreptat activitatea spre tineri pentru a forma preoti pentru aceasta Episcopie. La venirea mea aici, in cele doua judete erau doar opt preoti din zona aceasta, restul erau veniti din alte parti. Din mila lui Dumnezeu, in aceasta perioada, am hirotonit 80 de preoti, asa ca astazi aproape ca nu mai avem parohie, cat de mica, sa nu avem acolo un suflet de preot", si-a evaluat PS Ioan Selejan munca depusa in cei 15 ani de la infiintarea Episcopiei Covasnei si Harghitei.

Patriarhul Daniel a apreciat efortul depus de PS Ioan. "Sunteti si luptator si un om al pacii si al colaborarii cu celelalte etnii", a spus Patriarhul.

Dupa ceremonie, Arhiepiscopul Covasnei si Harghitei Ioan Selejan le-a spus jurnalistilor ca aceasta zi are o semnificatie deosebita pentru credinciosii romani din aceasta parte a tarii. "Eu mi-am impartasit aceasta bucurie cu ei si cred ca bucuria lor este mai mare decat a mea pentru ca lor, lor le daruiesc bucuria si a mea ramane crucea de pastor in aceasta zona de tara", a spus PS Ioan.

PS Ioan si-a exprimat bucuria ca atat Sfantul Sinod, cat si autoritatile statului au recunoscut ac

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 11 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 12 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Botoşani: O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, după ce a fost lovită de trăsnet - FOTO

News.ro acum 8 ore
O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, luni, în judeţul Botoşani, după ce fost lovită de trăsnet. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, după ce a luat loc o platformă cu 20 de stupi la marginea localităţii Hăneşti. ”La caz au ajun

Probleme pentru CFR Cluj – Vicecampioana a primit interdicție la transferuri

HotNews acum 10 ore
Vicecampioana României are motive de îngrijorare înaintea perioadei de pregătire din vară. Formația antrenată de Dan Petrescu a primit interdicție la transferuri din partea FIFA și trebuie să achite o sumă importantă. Jucatorii echipei CFR ClujFoto:

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum 10 ore
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 12 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

BEC anunţă că datele privind prezenţa populaţiei la vot vor fi colectate şi prezentate în timp real

Mediafax acum 9 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a adoptat în şedinţa din data de 28 mai 2024 „o Hotărâre referitoare

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum 13 ore
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Cinci oraşe, conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă

Mediafax acum 11 ore
Cinci municipii reşedinţă de judeţ au fost conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Anunţul a fost făcut marţi de Ministerul Afacerilor Interne. Până în prezent, peste 300 de localităţi au fost conectate la sistem.

Vremea

București
acum

14°
mie.

14°/23°
joi

13°/24°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

14°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

17°/24°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

11°/20°
joi

11°/20°
vin.

12°/23°
sâm.

15°/24°
Timisoara
acum

11°
mie.

11°/24°
joi

13°/25°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/28°