A început să practice judo din curiozitate şi până acum a participat la peste 100 de concursuri naţionale şi internaţionale. A început să practice judo când era elevă în clasa a III-a la Şcoala nr. 16 din Ploieşti. „Antrenorul Mihai Trandafirescu a venit la şcoală şi a întrebat cine vrea să vină la antrenamente. Nu ştiam la început despre ce este vorba dar eram curioasă să aflu. Mi-a plăcut foarte mult în primele zile şi de atunci mă duc în fiecare zi la antrenamente”, spune Adriana. Tânăra îşi aminteşte că în clasele a IX-a şi a X-a i-a fost mai greu pentru că dimineaţa trebuia să se ducă la şcoală, iar seara la antrenament.
Prima medalie de argint
Primul rezultat al Adrianei a fost în 2001 la un concurs desfăşurat la Bucureşti, unde a obţinut medalia de argint. „Am avut emoţii pentru că era şi primul concurs. Însă, când am intrat pe saltea acestea au trecut şi nu am avut niciun fel de probleme”.
Anul acesta, Adriana a participat la mai multe concursuri naţionale şi internaţionale unde a obţinut medalii de aur. Cele mai grele i s-au părut competiţiile din Ungaria şi Germania, care erau pentru calificarea la Europene, unde Adriana s-a clasat pe locul V. „Erau sportive mult mai bune, mai bine antrenate. Cele mai de temut erau concurentele din Ungaria şi Italia”. Din clasa a treia şi până în prezent, tânăra spune că a participat la peste 100 de concursuri în ţară şi în străinătate la care a obţinut peste 50 de medalii.
Componentă a lotului naţional
De la 1 ianuarie anul acesta tânăra face parte şi din lotul naţional. „Am avut de trecut nişte probe sportive şi aşa am ajuns în lot. Însă, am ales să nu stau la Cluj acolo unde este lotul, ci să mă antrenez aici, în Ploieşti”, spune Adriana. Săptămâna aceasta, Adriana va pleca la un concurs la Sibiu unde speră să obţină un loc pe podium.
Cea mai gravă accide