A simţit tăria încleştărilor olimpice, dar şi-a păstrat modestia, demonstrând că boxul şlefuieşte nu doar campioni, ci şi caractere. O privire încruntată, un pumn încleştat, nervozitatea unui puşti care nu se dădea învins... Este imaginea din urmă cu mai bine de 12 ani a campionului naţional de box Georgian Popescu. „Eram aşa... mai bătăuş pe stradă şi am fost îndemnat să mă duc către box. Apoi mi-a plăcut foarte mult şi aici am rămas. Avem vreo 12 ani când am venit pentru prima dată la sală, era dărăpănată, nu era ca acum... Printre sportivi era Sandu Vasile, antrenor era maestrul Titi Tudor, ca şi acum...“, îşi aminteşte Georgian Popescu.

A avut parte de o familie foarte iubitoare, foarte înţelegătoare, care l-a susţinut tot timpul, şi a păşit spre performanţă. „Am plecat cu fotbal, lupte, judo şi am ajuns aici. În toate m-au susţinut. Îmi aduc aminte că mama se ducea şi se ruga de antrenor la fotbal când vedea că mă ţinea copil de mingii, se ruga să-mi dea şi mie un echipament, un tricou, să fiu mândru. Mama a fost alături de mine tot timpul. Acum, de când m-am căsătorit, soţia îmi stă alături, mă susţine“, spune boxerul, care deţine cinci cupe ale României, din 2004 până în 2009, este de trei ori campion naţional, în 2006, 2008 şi 2009, şi are în palmares un loc cinci la olimpiadă, la categoria 60 de kilograme.

Această performaţă i-a atras un val de simpatie. „Oamenii mă iubesc şi când am fost la Olimpiadă vorbeam pe messenger şi mi se spunea că toată lumea mă iubeşte, mă susţine... Directorul Comitetului Olimpic a stat în tribună şi-mi făcea galerie. Vă daţi seama ce înseamnă ca directorul Comitetului Olimpic să ţipe la tine şi să te încurajeze...“, mărturişeşte Georgian.

În ring trebuie să munceşti

Pentru el, boxul e un sport foarte plăcut, dar şi unul greu. „Câteodată e greu să te urci în ring şi vezi că trebuie să