Foarte mulţi biciclişti apelează la atelierele de reparaţii pentru a-şi îndrepta roţile sau pentru spiţele îndoite din cauza gropilor. Timişorenii care nu doresc să se despartă de bicicleta primită cadou de la Moş Crăciun acum 10 ani sau cei care pedalează kilometri până la serviciu ajung cu siguranţă la uşa atelierelor de biciclete. Iar meşterii se dovedesc iscusiţi, satisfăcându-i şi pe timişorenii care sosesc în pragul atelierului cu bicicleta bucăţi în portbagaj.
„Cele mai dese avarii la biciclete se observă la centrări, frâne şi cadru. Majoritatea acestor probleme apar din cauza drumurilor”, a explicat Sorin Popa, meşter la un atelier de biciclete.
Se recomandă revizii anuale
Precum orice alt mijloc de transport, nici bicicleta nu poate fugi de revizia anuală, intens recomandată de angajaţii de la atelierele de biciclete.
„Mereu recomand clienţilor să nu vină cu bicicleta la mine când abia stă pe roţi, ci să vină la revizii anuale, care asigură un trai mult mai lung pe două roţi”, a precizat Cătană Nicu.
Din gama de reparaţii nu lipsesc nici modificările bicicletelor, ele fiind tunate mai degrabă pentru a scădea din gramajul întregii biciclete. Printre alte sfaturi se numără cumpărarea de piese din piaţă, în defavoarea celor noi, întreţinerea bicicletei şi ungerea cablurilor şi a roţilor cu vaselină.
Harta atelierelor de biciclete
Strada Telegrafului, nr. 2Strada Cluj, lângă patisserieStrada Vuc Karadzic, nr. 16Piaţa Adamachi, aproape de Facultatea de ConstrucţiiPiaţa Badea Cârţan, aproape de staţia de tramvaiStrada C. BrediceanuSport Bike Center, podul de la Gara de Nord