• „Vocea sa răguşită, versatilitatea şi carisma sa creează un personaj deconcertant, care pare venit dintr-o lume infernală”, notează The Telegraph despre prestaţia româncei Ofelia Popii
„Mi-aş vinde sufletul să mai văd acest Faust o dată”. Asta s-a scris în cronica realizată de The Observer la spectacolul „Faust” după Goethe, în regia lui Silviu Purcărete. „O piesă eveniment, prezentată în cadrul secţiunii oficiale a Edinburgh International Festival, unul dintre cele mai apreciate evenimente teatrale din lume. Pentru o oră, întreaga scenă, totul dispare. Suntem conduşi, ademeniţi, însoţiţi de oameni cu măşti ciudate până la jumătatea scenei, în Noaptea walpurgică. Credeam că a fost teatru şi înainte: acesta a fost teatru. Teatru sălbatic, exploziv, înspăimântător”, scrie The Observer. De altfel, producţia lui Purcărete a împărţit presa de specialitate britanică, o parte dintre publicaţii apreciind că punerea în scenă este grandioasă, altele calificând-o drept „egocentristă”.
„Dacă bietul Goethe ar privi, din cer, această producţie extenuantă a capodoperei sale, am putea să ni-l imaginăm cum se întoarce spre colegul său Schiller şi spune: «Zgomotul, dragul meu, oamenii»”, începe The Telegraph recenzia spectacolului „Faust”. „Montarea regizorului român Silviu Purcărete este plină de sunet şi furie, dar nu are foarte multă substanţă. Nu ai senzaţia pe care o ai în faţa unuia dintre cele mai măreţe spectacole, ci mai degrabă simţi că eşti martor al unei opere egocentrice, a unui autor care vrea să arate tot ce poate”, mai apreciază publicaţia, care, însă, notează prestaţia excepţională a actriţei Ofelia Popii, în rolul lui Mefisto: „Vocea sa răguşită, versatilitatea şi carisma sa creează un personaj deconcertant, care pare venit dintr-o lume infernală”. De altfel, Ofelia Popii a fost premiată, sâmbătă, cu Herald Angel Award, pentru acest rol, de Mefisto h