Vara aceasta vânzările comercianţilor care au tarabe în Bazarul Dunărea au fost mult mai scăzute decât în aceeaşi perioadă a anilor trecuţi. Totuşi patronii de standuri şi mese din piaţa din Drobeta Turnu Severin, sunt mulţumiţi că măcar pot să-şi plătească chiria pentru a rămâne în piaţă Odată cu începutul anului, în primăvara lui 2009, a fost afectată activitatea comercianţilor de marfă din Bazarul Dunărea. Datorită puterii de cumpărare în scădere, profiturile au scăzut în rândul comercianţilor, patronii transformându-se în vânzători, iar slujba de angajat la patron devenind din ce în ce mai rară. Oamenii care au mese în Bazar, sunt mulţumiţi când pot vinde 2,3 produse, pe zi care să-i ajute să-şi plătească chiria pentru spaţiul care-l ocupă, şi tarabele pe care-şi pot expune marfa.
Perioadă nefavorabilă
Cauza pentru care se întâmplă ca patronii să devină vânzători ai propriilor mărfuri, iar unii comercianţi să nu vină zile la rând la piaţă este aceea că cei ce vin în bazar ca și clienţi nu mai cumpără cum cumpărau în anii anteriori. Un comerciant care a tratat cu seriozitate ceea ce face îşi aminteşte de succesul pe care l-a avut în anul 2005 cu marfa adusă de la Bucureşti. ,,Numărul de clienţi era la un raport bun care-mi permitea să găsesc şi multă plăcere pe lângă succesul de care mă bucuram. N-a fost un an tocmai bun acesta, dar aştept şi restul care mai este din an, în special perioada de toamnă, în care copiii vor începe şcolilie. Sper ca în fiecare an, ca părinţii să-şi îndrepte gândurile către produsele din bazar, cu care i-am aşteptat an de an, rechizite, ghiozdane, penare, treninguri, adidaşi, şi haine pornind de la mărimi mici pentru copii mici până la mărimi pentru adulţi”, aşa încheie discuţia un patron-vânzător, încrezător în perioada anului care va urma.
Standuri goale
La ora actuală