Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Festivalul interetnic, sub semnul întrebării

Publicat in Adevarul, duminică 23 august 2009 ·

Ediţia a doua a festivalului-concurs „Ronişoară, apă lină” s-a amânat până la obţinerea de fonduri. Pentru desfăşurarea evenimentului, care oferă oprtunităţi de afirmare şi persoanelor cu dizabilităţi, este nevoie de 3.000 de lei. Singurul festival-concurs naţional interetnic ce se desfăşoară în Maramureş, „Ronişoară, apă lină“ ar putea să nu mai aibă loc în acest an, din lipsă de fonduri. „Festivalul era programat pentru sfârşitul lunii august, însă m-aş bucura dacă l-aş putea organiza şi până la finele anului“, spune Vasile Boiciuc, organizatorul evenimentului.

„Nu am găsit încă sponsori, aşa că deocamdată stau pe tuşă şi aştept propuneri“, adaugă Boiciuc. El spune că ar fi nevoie de cel puţin 3.000 de lei pentru organizarea festivalului.

Concurenţi din ţară şi străinătate

„Ronişoară, apă lină“ are scopul de a descoperi noi talente, dar şi de a păstra tradiţia fiecărei etnii în parte. Ediţia trecută a festivalului, care a avut loc în 2006, a reunit peste 50 de concurenţi din România, dar şi din străinătate.

„Au participat concurenţi din judeţele Maramureş, Sălaj, Satu Mare, Bistriţa, Cluj, Timiş, dar şi din ţări precum Ucraina şi Italia. Au fost români, maghiari, ucraineni, italieni şi rromi“, menţionează Vasile Boiciuc. Cei interesaţi se pot înscrie la secţiunile: solişti vocali de muzică populară, instrumentişti şi rapsozi populari.

„Vreau să reînviu şi noţiunea de grup folcloric familial. Acest segment a pierdut mult teren în muzica populară, în ultimii ani“, spune Boiciuc. În concurs se pot înscrie artişti de orice etnie, indiferent de vârstă.

O şansă pentru persoanele cu dizabilităţi

Unul dintre elementele caracteristice festivalului „Ronişoară, apă lină“ este şi faptul că persoanelor cu dizabilităţi li se oferă oportunitatea de a se afirma pe plan muzical.

„M-am gândit că

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 6 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi spune că vor fi proteste „în toată țara” dacă CCR anulează primul tur al prezidențialelor. „Cred că nu vom mai avea mult până când vom ieși din UE”

HotNews acum 3 ore
Lidera USR, Elena Lasconi, candidata formațiunii care s-a calificat în finala cursei pentru Palatul Cotroceni, a afirmat miercuri seară că, în cazul în care Curtea Constituțională va anula rezultatului votului din primul tur al alegerilor, atunci „î

Călin Georgescu îi cere Elenei Lasconi să cheme tinerii la vot, nu în piaţă

Mediafax acum 3 ore
Georgescu a declarat, la Realitatea Plus, că tinerii nu ar trebui să fie chemaţi în piaţă, ci la vot. „Eu, ca părinte, vă rog pe toţi, nu căutaţi să faceţi (...) audienţă cu acei copii care văd că sunt acum în stradă, în piaţă. Vă rog din tot suflet

Atacurile hibride ale Rusiei pot duce la invocarea articolului 5 din Tratatul NATO, susține șeful spionajului extern german

Ziare.com acum o ora
Utilizarea pe scară largă a acțiunilor hibride de către Rusia împotriva obiectivelor occidentale sporește riscul ca NATO să ia în calcul, în cele din urmă, activarea articolului 5 al clauzei de apărare reciprocă a alianței, a declarat miercuri, 27 n

Trump l-a ales pe generalul (r.) Keith Kellogg, un consilier de lungă durată, ca trimis special pentru Ucraina şi Rusia

News.ro acum 42 minute
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat miercuri că l-a ales pe Keith Kellogg, un general de trei stele în retragere, recompensat cu numeroase distincţii pentru meritele sale militare, pentru a servi ca trimis special al său pentru Ucraina şi Rusia

Vicepreşedintele CNA Valentin Jucan cere demisia ministrului Digitalizării Bogdan Ivan, acuzându-l că a fost la sediul TikTok pentru a discuta despre alegerile prezidenţiale şi parlamentare, fără a informa autorităţile relevante în organizarea alegerilor

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) Valentin Jucan cere demisia ministrului social-democrat al Digitalizării Bogdan Ivan, pe care îl acuză că a fost la sediul TikTok - companie aflată în centrul disputei legate de campania

Răbdarea Rusiei se apropie de sfârşit, susţine ministrul rus de externe după atacurile ucrainene cu rachete occidentale

G4Media acum 2 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat miercuri Occidentul că răbdarea Rusiei are o limită, el comentând astfel noile atacuri ucrainene cu rachete occidentale asupra unor ţinte militare pe teritoriul rus, atacuri autorizate pe final de

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 8 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 9 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
dum.

2°/7°
Constanta
acum

joi

3°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/8°
Timisoara
acum

joi

5°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°