Ada face vocalize în pauzele de ştiri. Alexandra Bădoi, sau Ada pentru apropiaţi, are 20 de ani şi este deja o obişnuită a scenei şi a micului ecran. Dimineaţa, prezintă rubrica „Meteo” a „Observatorului de la ora 6.00” şi, după ce iese pe poarta Antenei 1, se tranformă în cântăreaţa cu ambiţii mari. Sursa: Antena 1
Spune că ambele activităţi se împacă foarte bine şi are de gând să le deruleze în paralel. „Atât timp cât pot face faţă cu brio ambelor meserii, voi face şi meteo, şi muzică. Se mai întâmplă să cânt în pauze, în timp ce completez temperaturile, dar şi invers. Când sunt în studio şi înregistrez, producătorii mă întreabă mereu cum va fi vremea”, spune amuzată prezentatoarea-cântăreaţă. Până acum, cea mai mare reuşită a ei în calitate de interpretă este prestaţia în faţa câtorva mii de oameni la Liberty Parade de anul acesta. „Acum lucrez cu o echipă de producători foarte talentaţi cu care am compus o piesă house, „Summer of Love”, şi în momentul de faţă ne pregătim să lansăm şi alte piese. Am avut feedback la piesă şi în străinătate şi am fost contactată de câţiva impresari, iar acum sunt în tratative pentru nişte concerte «pe-afară»”. Fata de la meteo a terminat o melodie electro-funck căreia îi va face un videoclip în toamnă.
Până atunci, aşteaptă cereri de concerte şi de apariţii, alături de băieţii cu care lucrează în proiect, „Încercăm să înregistrăm piese din ce în ce mai frumoase”, spune Alexandra.