Aproape că din capul locului se refuză orice dezbatere. Din moment ce contravine flagrant universului lor închis de cunoştinţe şi de metode, adversarii reflectează, întrebându-se în ce măsură ideea de ezoterism le este convenabilă.

Ei nu vor încerca să examineze coerenţa întregului, ci vor raporta unul la celălalt două ansambluri de cunoştinţe diferite, falsificând demersul până la pervertire. Atunci când se pune accentul mai mult asupra validităţii ezoterismului decât asupra valorii sale, se trişează voit, ca într-un sofism viclean. În aceste condiţii, abuzând pervers de logică, ideea de ezoterism se va surpa, va dispărea, rămânând doar divagaţia. Se ajunge la a declara ezoterismul nu o gândire falsă, ci o falsă gândire. Atragem atenţia asupra necomutativităţii termenilor ce compun această expresie binară. Adică, în sintagma constând într-un cuplu substantiv-adjectiv (atribut), cei doi termeni nu sunt comutativi, sensul diferind în funcţie de ordinea lor. Accentul afirmativ cade pe primul termen: dacă acesta va fi adjectivul, atunci contează mai mult calitatea semnificată de acesta; dacă va fi substantivul, atunci prevalează obiectul desemnat de acesta. Prin urmare: când formulăm gândire falsă - înseamnă că gândirea nu corespunde în mod adecvat realităţii, dar, într-o oarecare măsură, ea poate totuşi să-i corespundă parţial; când formulăm falsă gândire - înseamnă că gândirea numai e cu adevărat gândire, ea implicând o contradicţie şi neexprimând decât imposibilul. O falsă gândire încetează de a mai fi o gândire, nici măcar una falsă, chiar dacă are o aparenţă de gândire pentru cei care nu-i percep contradicţia. Diferenţa nu e de nuanţă, ci esenţială: o gândire falsă este susceptibilă de a fi îndreptată, corectată, pe când o falsă gândire nu poate fi decât respinsă, rejectată, pur şi simplu. Deosebirea trece de cele mai multe ori neobs