Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanta. Localitatea 23 August, sălbăticie şi linişte la malul mării

Publicat in Adevarul, duminică 23 august 2009 ·

Localitatea, aflată la 30 de kilometri de Constanţa, nu este o staţiune turistică în adevăratul sens al cuvântului, dar are un avantaj unic pe litoralul românesc: calmul. Cei care vor să-şi facă vacanţa aici trebuie să ştie că drumurile sunt acoperite cu pietriş, tonele de alge zac pe plajă, iar cazarea este de 40 de lei pe noapte. La 23 August se ajunge pe drumul E 87, la 30 de kilometri de Constanţa. Aici, gospodăriile oamenilor te surprind prin curăţenie. În ultima perioadă, mai toate casele au fost fie deja renovate, fie se lucrează din plin la refacerea lor. „Ne lipseşte canalizarea, că apă curentă avem“, spune în grabă doamna Iulia, localnică. Marea problemă a staţiunii este infrastructura rutieră proastă. Din acest motiv, agenţiile de turism nu au oferte pentru această zonă.

Cei care totuşi se ambiţionează să-şi petreacă vacanţa la 23 August pot circula cu maşina în condiţii relativ bune pe drumuri neasfaltate care duc spre mare. Odată ajunşi aici, liniştea, apa, plaja virgină şi căldura localnicilor îţi cuprind toată fiinţa. Doamna Iulia ne mai spune că toţi oamenii din 23 August îşi doresc să facă din localitatea lor un adevărat centru de atracţie pentru turişti.

40 de lei, o noapte de cazare

„Toţi vrem să se facă ceva aici. Ar avea de câştigat şi bătrânii şi tinerii. Ai noştri din comună nu ar mai pleca în alte ţări la muncă şi ar lucra aici în turism“, spune femeia. Toţi turiştii care aleg să-şi petreacă vacanţa la 23 August au în comun cel puţin un lucru: vor să scape de nebunia celorlalte staţiuni, unde muzica la maxim, mizeria şi viaţa de noapte agitată fac legea. Aici, la 23 August, totul parcă se reduce deodată la tăcere şi liniştea îşi spune cuvântul.

O noapte de cazare la casele localnicilor costă între 30 şi 40 de lei. Cei care ajung aici trebuie să ştie însă că au nevoie şi de o maşină pentru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Toate porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului

Ziua Constanta acum 41 minute
Pe 26 decembrie 2024, din cauza vântului puternic, manevrele navelor în porturile de la Marea Neagră sunt suspendate. Pe autostrăzi și drumuri principale, traficul rutier se desfășoară pe carosabil umed, fără probleme de vizibilitate. Administrația

Incendiu într-un club din Sighişoara – 150 de persoane s-au autoevacuat

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un club din Sighişoara, iar 150 de persoane s-au autoevacuat fără a se înregistra victime. ”Incendiu într-un club din municipiul Sighişoara. La faţa locului au intervenit pompierii milita

Accident în București, în seara de Crăciun, pe Bd. Bucureștii Noi. Unul dintre șoferi a fugit și e căutat de polițiști

Libertatea acum 32 minute
Un accident rutier cu doi răniți a avut loc în București, în seara de Crăciun, iar polițiștii îl caută acum pe unul dintre șoferi, care a fugit de la locul cu pricina.

A doua zi de Crăciun în 2024. Tradiții și obiceiuri. Ce semnifică vântul puternic

Ziua Constanta acum 56 minute
Pe 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, tradițiile și superstițiile sunt respectate în multe regiuni ale României. Finii vizitează nașii pentru noroc în anul ce urmează, iar familiile se reunesc, evitând conflictele Pe 26 decembrie, a doua zi de Crăc

EXCLUSIV! Primele imagini de la Poarta Albă, cu elicea turbinei eoliene care a provocat panică la căminul de bătrâni (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ieri noapte, 25 decembrie, în jurul orei 21.00, o turbină eoliană din localitatea Poarta Albă, județul Constanța, situată pe strada Căminului (cartier Via), a intrat în funcțiune necontrolată, provocând panică. Aceasta s-a orpit lângă două butelii

Un mare producător de maşini donează un milion de dolari pentru inaugurarea lui Donald Trump la Casa Albă

Mediafax acum 49 minute
Documentul citează un purtător de cuvânt al companiei şi arată, potrivit Reuters şi The Guardian, că Toyota a donat un milion de dolari pentru inaugurarea lui Trump la Casa Albă de luna viitoare. Informaţia vine la o zi după ce companiile Ford şi Ge

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 10 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Un cablu electric submarin care leagă Estonia şi Finlanda s-a defectat. Nu este exclus un sabotaj

Mediafax acum o ora
Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat miercuri. Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Finlandei. Este cel mai recent incident dintr-o serie de incidente care implică cabluri şi conducte de energie în Marea Baltică.

Siria - 17 morţi între care 14 "membri ai Ministerului de Interne" ucişi într-o ambuscadă în provincia Tartous

News.ro acum 3 ore
Paisprezece membri ai forţelor de securitate au fost ucişi miercuri în Siria, potrivit Ministerului de Interne, în lupte cu oameni înarmaţi care încercau să împiedice arestarea unui responsabil din fostul regim al lui Bashar al-Assad legat de închis

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 10 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-2°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°