N-a fost concurs la care să nu fi urcat pe podium. Dovada sunt trofeele din camera sa, la care a adăugat acum şi premiul I câştigat la Cerbul de Aur Junior.
La prima vedere, Georgia pare un copil poznaş, pus mereu pe şotii. Ţi-o imaginezi jucând fotbal în curtea şcolii ori spunând bancuri în pauze. Dar, dacă ajungi să vorbeşti cu ea, îţi dai seama că te-ai înşelat.
Este un copil matur şi serios
Analizează totul mult mai bine decât o fac cei mai mari decât ea şi ştie de pe acum ce vrea să facă în viaţă. „Ştiu că nu voi reuşi să fac nimic fără multă muncă. De aceea nu pierd timpul la joacă, ci repet zilnic. Nu-mi pare rău pentru că este alegerea mea“, spune pe un ton foarte serios Georgia.
Şi-a dovedit până acum că cele trei ore de canto şi repetarea paşilor de dans zi de zi nu sunt un timp pierdut. Nu a fost concurs de muzică pentru copii la care să fi participat şi să nu fi urcat pe podium. Ştie că-n viaţă nu trebuie să primeşti întotdeana marele trofeu, dar vrea să se autodepăşească în fiecare zi. „Cel mai mult îmi place să particip la concursurile unde este competiţia mare. Cu cât sunt mai buni ceilalţi concurenţi, cu atât mă ambiţionez mai mult şi bucuria este mai mare dacă primesc şi-un premiu“, explică tânăra.
„Toţi muncim foarte mult şi cred că numai aşa reuşim să convingem juriile că merităm să câştigăm“, recunoaşte Georgia Acatrinei. Talismane norocoase nu are, dar se roagă în fiecare seară şi, înainte de a urca pe scenă face de trei ori semnul crucii. Georgia crede că singurul obiect care-i poartă noroc este o iconiţă cu Sfântul Gheorghe, pe care a primit-o la o onomastică. În rest, este convinsă de faptul că niciun talisman nu i-ar aduce vreun trofeu fără muncă şi încredere în propriul talent. Poate fi un bun exemplu pentru ceilalţi copii de vârsta ei. Îşi câştigă propriii bani de la şase ani, când a particip