Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Se stabilesc noi criterii de acordare a locuinţelor sociale

Publicat in Adevarul, duminică 23 august 2009 ·

Se primesc mai multe puncte pentru vechimea cererii. Mâine, în şedinţa Consiliului Local, va fi supus dezbaterii un proiect privind criteriile de acordare a unei locuinţe pentru chiriaşii imobilelor care au făcut obiectul legilor proprietăţii şi a criteriilor de repartizare a locuinţelor sociale pentru anul 2010.

“Una dintre principalele modificări aduse este că acum acordăm un punctaj mai mare pentru vechimea cererii şi nu mai ţinem cont de existenţa unor rude ale persoanelor care se află în situaţia de a nu avea unde locui, pentru că acestea nu au cum să dovedească că respectivele rude le pot întreţine sau nu”, ne-a precizat Doina Căpuz, directorul Administraţiei Serviciilor Sociale şi Comunitare Ploieşti.

Pentru chiriaşii daţi afară din imobilele naţionalizate şi pentru persoanele care solicită o locuinţă socială cel mai mare punctaj le este acordat pensionarilor, celor care au o vechime a cererii cuprinsă între cinci şi zece ani şi persoanelor care au desfăşurat sau desfăşoară activităţi aducătoare de venit.

În prezent, există un număr de 187 de dosare întocmite de chiriaşii evacuaţi din imobilele revendicate şi restituite foştilor proprietari şi 275 de dosare ale ploieştenilor care solicită o locuinţă socială. Singura speranţă a acestora este eliberarea locuinţelor sociale deja existente.

Proces pe rol

În ceea ce priveşte construirea unora noi, acum câţiva ani s-a început construirea a şase blocuri cu un total de 120 de apartamente în zona de Vest a oraşului, însă lucrările au fost sistate din cauza procesului pe care primăria îl are cu constructorul. “Suntem în proces cu reprezentanţii ifrmei care a câştigat licitaţia din cauza întârzierii termenelor de finalizare a lucrărilor. Termenul limită era luna octombrie a anului trecut”, ne-a declarat Florina Popescu, director adjunct al Direcţiei Tehnic Inves

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum o ora
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 12 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°