Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Lucian Abrihan, campion la schi în comunism

Publicat in Adevarul, luni 24 august 2009 ·

Timp de 14 ani a practicat schiul sub toate formele lui: de fond, alpin, biatlon. A câştigat de şase ori campionatul naţional şi i-a antrenat pe mulţi novici băimăreni.

Lucian Abrihan s-a născut cu schiurile în picioare. Situaţia materială din timpul copilăriei nu i-a permis să-şi achiziţioneze schiuri performate, astfel că în perioada prunciei îşi făcea schiuri din tulpina porumbului. „Pentru că-mi plăcea foarte mult să schiez, fratele meu mi-a făcut o pereche de schiuri din doagele de la un butoi. Le-a legat cu frânghie şi cu două bucăţi de metal, îmi băgam bocancii în ele şi schiam”, îşi aduce aminte campionul.

La finalul clasei a IV a susţinut exemene finale pentru a trece la clasa sportivilor de performanţă. La primul concurs la care a participat i-a învins pe toţi concurenţii. „A trebuit să suţinem o probă pentru a face parte din clasa sportivilor de performanţă. Era o probă de schi de fond, schiurile se închid doar în partea din faţă şi trebuie să alergi pe un teren denivelat” mărturiseşte Luci. „Mie mi-au dat schiuri de alpin, care se închid în ambele părţi. Era mult mai greu să alerg pe pârtie pentru că nu puteam să ridic călcâiul, însă cu toate acestea i-am învins pe toţi participanţii care aveau schiuri de fond”, continuă multiplul campion naţional.

Şase medalii de aur

Din clasa a V-a până în clasa a VIII-a a câştigat toate cupele de la concursurile judeţene şi zonale, iar la concursurile naţionale se clasa în primii cinci. „Pentru orice titlu de campion naţional pe vremea lui Ceauşeascu primeam 1.000 lei, 750 lei pentru vicecampion şi 500 lei pentru medalia de bronz”, povesteşte Lucian Abrihan. Pe perioada celor trei ani de generală a obţinut o medalie de argint şi una de bronz la campionatele naţionale. De la Clubul Sportiv din Baia Sprie a ajuns în lotul naţional, la Clubul Dinamo Braşov. „De atunci am încep

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 12 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi respinge ideea reluării primului tur: „Ar fi o încălcare foarte gravă a democrației”

Libertatea acum 4 ore
Elena Lasconi, candidata USR la funcția de președinte, a criticat, în cadrul unei emisiuni de la Antena 1, ideea unei posibile reluări a primului tur.

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 13 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Cristian Tudor Popescu, despre o eventuală anulare a primului tur: „Ar fi o catastrofă și mai mare decât procentajul lui Georgescu”

Libertatea acum 4 ore
„O batjocură stârnitoare”, așa a caracterizat Cristian Tudor Popescu o eventuală decizia a Curții Constituționale de a anula rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale.

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 28 noiembrie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 28 noiembrie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 1 decembrie 2024. La tragerile loto de duminică, 24 noiembrie 2024, Loteria Ro

Vicepreședintele CNA cere demisia ministrului Digitalizării: „A plecat la Dublin să discute alegerile fără să informeze autoritățile”

Libertatea acum 4 ore
Vicepreședintele CNA, Valentin-Alexandru Jucan, cere public demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, după ce acesta ar fi fost la filiala companiei chineze TikTok din Dublin, pentru a discuta despre pregătirea alegeril

A treia seară de proteste naţionale împotriva lui Călin Georgescu

Mediafax acum 10 ore
Mii de tineri protestează în marile oraşe din România împotriva lui Călin Georgescu, candidatul la preşedinţie, după ce a câştigat primul tur al alegerilor. Protestatarii scandează lozinci precum „O ţară ca afară nu e legionară” şi „România, nu uita

UPDATE - Şeful spionajului german crede că atacurile hibride ale Rusiei pot duce la invocarea articolului 5 din Tratatul NATO

News.ro acum 4 ore
Folosirea extinsă de către Rusia a acţiunilor hibride împotriva ţintelor occidentale creşte riscul ca NATO să ia în considerare în cele din urmă invocarea articolului 5 al clauzei de apărare reciprocă a alianţei, a declarat miercuri şeful serviciulu

NASA a redescoperit „oraşul de sub gheaţă”, o fostă bază americană secretă din timpul Războiului Rece aflată sub gheţurile Groenlandei

News.ro acum 2 ore
Oamenii de ştiinţă de la NASA au redescoperit un „oraş” demult pierdut, îngropat sub 30 de metri de gheaţă, la 58 de ani după ce a fost abandonat ca bază americană în timpul Războiului Rece, relatează SkyNews. Camp Century, baza construită în 1959 î

Trump l-a ales pe generalul (r.) Keith Kellogg, un consilier de lungă durată, ca trimis special pentru Ucraina şi Rusia

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat miercuri că l-a ales pe Keith Kellogg, un general de trei stele în retragere, recompensat cu numeroase distincţii pentru meritele sale militare, pentru a servi ca trimis special al său pentru Ucraina şi Rusia

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/10°
dum.

4°/7°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/8°
Constanta
acum

joi

0°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

5°/7°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/8°