Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul le-a deschis drumul bicicliştilor prin Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 24 august 2009 ·

Rotary a făcut, sâmbătă, un îndemn la o viaţă fără prea multe gaze de eşapament. Însuşi primarul Braşovului i-a întâmpinat pe cei care au adus ştafeta ciclistă la Braşov şi nu a ezitat să conducă şirul de biciclete prin oraş

Ştafeta ciclistă Rotary a fost adusă, sâmbătă, în Braşov, de un membru al Rotary Sfântu Gheorghe. În acest fel, cicliştii care au purtat ştafeta până acum, au străbătut jumătatea traseului propus în campania pentru o viaţă mai puţin poluată şi mai sănătoasă. Totodată, campania ţine să le „reamintească” şoferilor că şi bicicliştii sunt participanţi la trafic. Delegaţia a fost întâmpinată de primarul George Scripcaru în faţa Primăriei braşovene, unde a demonstrat că nu este străin de mersul pe bicicletă şi chiar îl susţine. Ştafeta ciclistă Rotary este un proiect ecologic naţional organizat cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la înfiinţarea primului Club Rotary în România.

Urmează o ieşire în masă a bicicliştilor

Ştafeta ciclistă străbate ţara în lung pentru promovarea unui transport ecologic, a respectului faţă de toate categoriile de participanţi la trafic, inclusiv a bicicliştilor, precum şi pentru susţinerea proiectelor de construire a pistelor de biciclete în centrele urbane. Cursa ciclistă a plecat de la Jimbolia, în 2 mai şi se va opri la Mangalia, Braşovul fiind la jumătatea traseului. Rotarienilor braşoveni li s-au alăturat şi reprezentanţi ai mişcării „Masei Critice”. „Masa Critică” este o plimbare în masă cu bicicletele, care are loc de obicei în ultima zi de vineri a fiecărei luni, în mai multe oraşe de pe glob, sub sloganul „Noi nu blocam traficul; noi facem parte din trafic”. De asemenea, potrivit lui Marian Tiţa, preşedintele Rotary Braşov 2009-2010, la acţiunea de sâmbătă au participat şi un grup de rotarieni englezi. Ştafeta a fost adusă la Braşov de Mico Laszlo, rotarian din Sfântu Gheorghe, care

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 59 minute
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum o ora
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum 25 minute
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum 44 minute
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum o ora
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum o ora
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum o ora
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum 2 ore
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°