Dinamo încearcă să mai spele din ruşinea de la meciul cu Slovan Liberec din Liga Europa. Câinii roşii au câştigat partida cu CFR Cluj, cu scorul de unu la zero, în etapa a patra a Ligii I. Unicul gol a fost marcat de Marius Niculae, în minutul 79. De partea ei, Steaua a învins echipa lui Dorinel Munteanu, Oţelul Galaţi, cu scorul de unu la zero.
Dinamo încearcă să mai spele din ruşinea de la meciul cu Slovan Liberec din Liga Europa. Câinii roşii au câştigat partida cu CFR Cluj, cu scorul de unu la zero, în etapa a patra a Ligii I. Unicul gol a fost marcat de Marius Niculae, în minutul 79.
Antrenorul dinamovist, Dario Bonetti spune că i-a plăcut atitudinea jucătorilor săi. "Am obţinut trei puncte foarte importante, mult mai importante decât ceea ce arată clasamentul în acest moment. Este important că am învins o echipă bună cum este CFR, însă cel mai mult mi-a plăcut atitudinea pe care am văzut-o astăzi în teren şi pe care mi-o doresc la fiecare meci la echipa noastră. Sper că jucătorii au înţeles cu ce atitudine trebuie să intre în teren la fiecare partidă", afirmă Bonetti.
De partea sa, antrenorul echipei CFR Cluj, Antonio Conceicao crede că înfrângerea nu este justă având în vedere numărul ocaziilor formaţiei sale.
"Consider că nu este justă înfrângerea de azi, mai ales că în repriza a doua am avut mai multe ocazii. Însă fotbalul se joacă pe goluri, iar Dinamo a reuşit să înscrie, din păcate. Am ţinut cont şi de oboseala fizică a mai multor jucători care au evoluat la Sarajevo şi am folosit câţiva fotbalişti care nu au jucat prea mult şi nu a ieşit bine pentru noi. Nu cred că am fost mai relaxaţi, având în vedere situaţia de la Dinamo, însă am avut probleme în prima parte, când am făcut foarte multe erori şi am greşit mai multe pase simple. Asta e, calitatea jocului a fost mai slabă", spune Conceicao.
Meciul a fost urmărit din tribune