Modest, cu foarte mult bun simţ dar şi extrem de cumpătat, Marian este un sportiv de performanţă dar şi un arbitru corect şi un instructor de excepţie.

Cititi pe aceaşi temă:

Cătălin Vlăduţ, antrenorul care educă sufletul copiilor

Andreea Elena Călin, karatista care vrea să se facă poliţistă în trupele speciale

George Matei , un ”artist” în luptele de kata

Cu o voce aşezată, fire cumpătată şi calmă, Marian Urluescu este un interlocutor plăcut. Antrenor, arbitru naţional de karateka dar şi luptător, posesor al centurii negre 2 DAN, tânărul pe care l-am întâlnit antrenând elevii clubului „Saishin”, în sala de sport de la Şcoala cu Ceas, a rupt câteva minute din timpul antrenamentelor şi am stat de vorbă. „De mic am fost pasionat de sport. Am făcut un an handbal, am făcut înot, judo şi fotbal. Karate am început să practic din anul 1994 la clubul „Saishin” al domnului Cătălin Vlăduţ, unde mă aflu şi în prezent”, povesteşte Marian. Cei care l-au „corupt” să facă acest sport, au fost trei vecini de bloc. „Erau ceva mai durdulii şi credeau că apucându-se de karate vor da kilogramele jos. Au venit la antrenamente vreo două săptămâni şi de atunci nu i-am mai văzut”, îşi aminteşte Marian.

Învins, pe muchie de cuţie, de un sportiv botswanian

La prima competiţie sportivă la care a participat, la Bucureşti, în anul 1997, Marian nu a câştigat nicio medalie. „Asta m-a ambiţionat şi mai tare, iar numai după un an am obţinut locul III, pe ţară, la stilul Shito-Ryu”, povesteşte tânărul sportiv. Cel mai bun rezultat din cariera sa de luptător, l-a obţinut în anul 2008, la Barcelona, unde a fost medaliat cu bronz. „A fost o competiţie dură în care am fost învins, la limită, în prelungiri, de un sportiv de culoare din Botswana”, spune karatistul.

Paralel cu viaţa sportivă, vâlceanul este şi arbitru naţional, u