Tinerii urmează să fie transportaţi la Bucureşti, în perioada următoare, pentru a fi supuşi testelor medicilor de la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici”.
Procurorii timişoreni care anchetează asasinarea lui Trifu Schrotu şi încearcă să dezlege misterul crimei de la Medicină susţin că ambii studenţi vor fi duşi la psihiatru.
Sergiu Florea şi Carmen Bejan, aflaţi acum în Arestul Poliţiei Timiş, urmează să fie transportaţi la Bucureşti cel mai probabil la sfârşitul acestei săptămâni, după ce procurorii vor propune prelungirea mandatelor de arestare pe numele lor.
Procurorii timişoreni susţin că tinerii vor fi transportaţi la Bucureşti, la Institul de Medicină Legală „Mina Minovici”, unde expertiza neuropsihiatrică urmează să fie realizată de cei mai reputaţi medici de specialitate din ţară.
Asta pentru ca rezultatul expertizei neuropsihiatrice să nu poate fi ulterior contestat de avocaţi, în cazul în care testarea ar fi fost realizată la Timişoara.
Sergiu Florea şi Carmen Bejan sunt arestaţi de la începutul lui august, când au ucis şi tranşat un bărbat de 65 de ani, într-un cămin studenţesc al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara.
CITEŞTE AICI TOATE DETALIILE CELEI MAI ORIBILE CRIME DIN BANAT:
Crima de la Medicină
CITEŞTE:
Afară cu dinozaurul de la Medicină!
Mahări iresponsabili, putred de bogaţi, conduc universitatea de sex şi şpagă toleraţi de un ministru pasiv
Rectorul vinovat moral pentru crima de la Medicină a căzut în misticism
SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ:
Arad: Vecinii fetei acuzate de crima de la Medicină: "De ce să se căsătorească, să mai încalce odată Biblia?"
Minţi criminale: el – imatur, ea – frivolă
Timişoara: Studenta acuzată de crima de la Medicină a mai făcut