Rar om care să se arunce cu atâta frenezie în zone pe care nu le cunoaşte şi asupra cărora n-are nici o responsabilitate directă. Un pic de eroism, un pic de fruct exotic adus din Republica Paraoya, un pic de introducere a degetului în oala unde nu-i fierbe ciorba, un fel de "Eu pot orice!" şi un pic de "Nu mă întrebaţi pe mine chestii minore!" se combină în comportamentul acestui fel special de om care, dacă rămânea adjunct cu probleme de foale al fierăriei din sat, poate că reuşea, într-un târziu, să-şi deschidă şi atelier de reparat pneuri şi de pompare a aerului în ele. Când însă omul străbate aproape nebăgat în seamă cărările afirmării şi parvenirii, năravul de a se ilustra ca mare cunoscător, ca mare reparator şi ca mare salvator al târgurilor, bisericilor, ministerelor, raselor de câini, foraiberelor, ciocârliilor, pantalonilor bazonaţi, învăţământului românesc, crizei mondiale, constipaţiilor, chelului fără tichie de mărgăritar, dar mai ales asupra economiei naţionale româneşti devine semn de pericol public.
Nu se putea ca domnului Traian Băsescu să-i scape problema învăţământui românesc. Asupra acestui domeniu, Constituţia nu-i dă nici un drept şi nici o obligaţie. Dar, ca şi în cazul comunismului, pentru combaterea căruia, după căderea comunismului, el a consacrat din bani publici echipe stufoase de producători de otravă, care să arate ce lider anticomunist e el, omul de încredere al comuniştilor, trimis tocmai de aceea la Anvers, Băsescu a făcut - tot pe bani publici - o comisie care să dubleze, să încalece, să strivească Ministerul Învăţământului.
Lasă că, după chestia cu Spiru Haret, doamna Andronescu merită "uşor" strivită, pe la colţuri măcar, ca să simtă şi dânsa unde e problema grea şi unde e problema pe care dumneaei a inventat-o, de i-a scurtat justiţia trei sferturi din nas cu această ocazie; dar asta e. A