În cursul anilor '80, membrii aparatului de propagandă al PCR au potrivit de nenumărate ori faptele istorice într-un imaginar "pat al lui Procust", în încercarea de a legitima pe plan intern şi extern acţiunile lui Nicolae Ceauşescu. Astfel, adevărul istoric a fost denaturat.
Un exemplu de falsificare a istoriei naţionale a României, care s-a perpetuat până în 1989, a fost supraevaluarea numărului de membri ai Partidului Comunist din România existenţi la 23 august 1944.
De ce este necesar să se cunoască exact numărul de membri ai Partidului Comunist din România la 23 august 1944? Pentru a demonstra faptul că, la acea dată, Partidul Comunist din România nu reprezenta nici pe departe o forţă pe scena politică românească. Pentru a demonstra că membrii Partidului Comunist din România, atâţia câţi existau la 23 august 1944, erau incapabili să-l înlăture singuri de la putere pe mareşalul Ion Antonescu. Aceştia aveau, cu totul, 800-1.000 de "specialişti", majoritatea acestora fiind deţinuţi în lagărul de muncă de la Târgu-Jiu chiar de către regimul pe care doreau să-l răstoarne.
În anul 1957, chiar Nicolae Ceauşescu, supravegheat de Gheorghe Gheorghiu-Dej, a fost cel care a declarat liderului vietnamez Ho Şi Min: "Numărul membrilor de partid la eliberare (23 august 1944 - n.r.) era mic. Circa 1.000. Partidul a suferit mult în ilegalitate, în special cadrele au fost decimate".
Din punct de vedere numeric, Partidul Comunist din România avea la 23 august 1944 caracteristicile unei secte, iar acest aspect a creat în permanenţă probleme de imagine nomenclaturiştilor PCR. De exemplu, în vara anului 1953, ministrul de Externe sovietic, Viaceslav Molotov, a declarat în faţa unei delegaţii a comuniştilor români, aflată în vizită la Kremlin: "Voi vă simţiţi siguri sub aripa Uniunii Sovietice. Fără sprijinul nostru nu v-aţi menţine nici do
