Ploile torenţiale căzute în cursul nopţii au produs alunecări de teren în zona montană a Hunedoarei. Furtunile au dus şi la inundarea mai multor gospodării, iar un drum comunal a fost blocat.
Pe ruta Simeria – Petroşani, în apropiere de Râuşor, un mal de pământ s-a surpat pe terasamentul căii ferate. „Mai multe trenuri de marfă şi călători care circulau pe direcţia Simeria - Petroşani au avut întârzieri, între 10 şi 120 de minute. Lucrătorii CFR intervin, în prezent, pentru debarasarea pământului care a acoperit, pe o porţiune de 11 metri, terasamentul căii ferate”, a declarat comisarul şef Vasile Hriţac, de la Poliţia Transporturi Feroviare Hunedoara.
Furtuna a făcut ravagii
„În aceeaşi zonă, azi-dimineaţă, am fost anunţaţi că drumul comunal dintre localităţile hunedorene Galaţi şi Fizeşti, aflate în zona comunei Pui, este blocat”, a declarat locotenentul Anemona Doda, purtător de cuvânt al ISU Hunedoara. În cursul nopţii trecute şi azi-dimineaţă, pompierii de la Baru, Haţeg şi Petroşani au fost solicitaţi să intervină pentru a-i ajuta pe localnici să scoată apa care a inundat mai multe gospodării din satul Galaţi, comuna Pui. Inundaţiile au fost produse în urma unor ploi abundente şi a scurgerilor de apă de pe versanţi, a informat Inspectoratul de Urgenţă al Judeţului Hunedoara.