Cine e cetăţeanul bătut în Piaţa Romană doar fiindcă purta un tricou roşu?

Cu mulţi ani în urmă, am fost martor la un fenomen de masă din categoria celor pe care Marx şi Engels, cei doi mijlocaşi ai jocurilor internaţionale la rupere, l-au numit ” transformarea cantităţii într-o nouă calitate”. Mă găseam pe tăpşanul unei şcoli profesionale de minerit, instalată lîngă o gaură de mină şi o comună de deal, şi mă întrebam, în prezenţa directorului, cu ce se ocupă grupurile de elevi, care umblau de colo colo fără nici un rost, cînd nu-s nici în practică, nici în bănci. Cînd discutam noi aşa, pe platou a apărut o găină. Ca la un semn, cîteva grupuri au început să hăulească şi să fugărească găina. Şi tot ca la un semn, zecile de grupuri şi de găşti de pe platou s-au constituit într-o hoardă urlătoare, care tot alergînd după găină au uitat de ce alergau şi au devastat comuna. Au rupt gardurile, au răvăşit grădinile de legume şi au năvălit pe femei. A fost nevoie de cîteva camioane cu miliţieni din Ploieşti ca să spargă hoarda.

În grupuri, indivizii mai păstrează o rezervă de teamă, de raţiune şi chiar de idividualitate. Cînd însă grupurile se încing şi devin hoardă, indivizii se simt apăraţi în toate privinţele, îşi simt mintea eliberată de orice convenţie socială, nu mai au identitate, nu mai au nici chip şi acţionează bezmetic. Psihologia insului în hoardă e la marele risc: o păţesc cîţiva, dar nu şi el.

Grupurile de asalt de la peluzele lui Dinamo au devenit hoarde, stîrnite de îndelungata bombăneala vindictivă a cuplului Borcea - Turcu, dar şi de indiferenţa, în formă continuată a Ministerului de Interne, adevăratul patron spiritual - prin tradiţie şi spirit miliţienesc - al clubului. Condiţia de hoarde a ultraşilor se defineşte nu numai în tribune, ci şi după meciuri, cînd terorizează trenurile, şoselele şi populaţia din zona stadionului. Sînt atît