Atât edilul, cât şi înaltul ierarh au avut numai cuvinte mieroase la adresa celuilalt
La mai bine de trei luni de când a fost declanşat scandalul ce-l avea în centrul său pe Înalt Preasfinţia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, iată că, pentru prima oară de la incident, înaltul ierarh face declaraţii publice.
Declaraţii care sunt menite să-i spele imaginea şifonată în urma anchetei a doi reporteri incognito de la un cotidian naţional. Aceştia au realizat o investigaţie ce dezvăluia modul în care se poate ajunge preot la Constanţa, ocolind canoanele şi regulamentele Bisericii Ortodoxe. Arhiepiscopul este prezent mai mereu la evenimente, deseori alături de reprezentanţii PSD de Constanţa, în niciun caz pentru a propovădui. Pe 22 august, în emisiunea A&Q de la Antena 3, Înalt Preasfinţia Sa a acceptat, pentru prima oară de la incident, să discute cu jurnaliştii, după ce în urmă cu ceva vreme, la ieşirea de la audierile de la Parchetul General din Bucureşti, bodyguarzii săi îi îmbrânciseră pe ziariştii prezenţi în faţa instituţiei. Apariţia la postul tv menţionat nu este prima încercare a înaltei feţe bisericeşti de a-şi spăla imaginea, prea terfelită de acuzaţiile de luare de mită şi complicitate la fals intelectual ce i se de aduc de către procurori. Aşa se face că Arhiepiscopia Tomisului a realizat o peliculă de 50 de minute, denumită sugestiv „Demistificarea mistificării", regizată de părintele Eugen Tănăsescu, fost purtător de cuvânt al instituţiei şi cons. ing. Lucia Theodorescu. Filmul, care durează aproape o oră, a fost realizat în cadrul instituţiei de la Constanţa şi este, în fapt, un comentariu al imaginilor incriminatoare publicate de jurnalişti în luna mai. „Scopul acestui film a fost acela de a arăta pasajele lunecoase, cu probleme (n.r. referire la pasajele din filmul realizat de România Liberă), şi pentru a demonstra că imaginile scuză, ceea