Elevii lui Adrian Baldovin au început timoraţi primul lor meci din Liga a III-a, astfel că prima parte a întâlnirii de pe stadionul Ştefan Vrăbioru a aparţinut echipei vizitatoare care de altfel a şi ratat două bune ocazii de a deschide scorul prin Mincu (min. 5), reluare cu capul de la 10 m, puţin pe lângă poarta apărată de Dimache şi Simion (min. 20) care a şutat imprecis, dintr-o poziţie foarte bună.
Viitorul a avut o singură dată şansa de a modifica tabela în această parte a meciului, însă mingea şutată de Grozea a ocolit vinclul porţii adverse.
În primele douăzeci de minute ale reprizei secunde gazdele puteau însă marca de două ori prin acelaşi jucător, Andrei Crăciun, dar n-au făcut-o decât o singură dată, în minutul 67, când bine servit de Purică, atacantul gazdelor a oprit mingea pe piept, apoi a şutat din voleu, fără speranţe pentru portarul advers. Crăciun a irosit însă o situaţie de unu la unu cu goal keeper-ul grupării CS Tunari pentru că în loc să şuteze la poartă a preferat o pasă în spate la Enache şi apărătorii oaspeţi au avut timp să revină şi să înlăture pericolul.
Viitorul a reuşit să menţină fragilul avantaj până la finalul partidei şi să-şi treacă în cont primele trei puncte din acest sezon.
Viitorul: Dimache - Boariu, Baciu, Naghi, Ghiţulescu - Cotigă (min. 57: Percă), Purică, Enache, Ilie (min. 33: Grozea) - Crăciun, Mândroasa (min. 75: Bratosin). Elevii lui Adrian Baldovin au început timoraţi primul lor meci din Liga a III-a, astfel că prima parte a întâlnirii de pe stadionul Ştefan Vrăbioru a aparţinut echipei vizitatoare care de altfel a şi ratat două bune ocazii de a deschide scorul prin Mincu (min. 5), reluare cu capul de la 10 m, puţin pe lângă poarta apărată de Dimache şi Simion (min. 20) care a şutat imprecis, dintr-o poziţie foarte bună.
Viitorul a avut o singură dată şansa de a modifica tabel