Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aşteptăm tot mai mult pentru tratamente

Publicat in Adevarul, luni 24 august 2009 ·

Soluţionarea unui dosar depus la Casele de Asigurări de Sănătate durează între o lună şi o jumătate de an. Cel mai mult se aşteaptă pentru obţinerea tratamentelor în cazul cancerului, sclerozei multiple, poliartritei reumatoide, hepatitelor B şi C şi psoriazisului. Listele de aşteptare pentru obţinerea unui tratament sunt o obişnuinţă şi în străinătate, nu doar la noi în ţară. Acestea au apărut în condiţiile în care sistemul de sănătate nu poate susţine costurile pentru tratamentul tuturor bolnavilor. „Listele de aşteptare apar din cauza fondurilor insuficiente pentru efectuarea întregului necesar de tratamente. Bolnavii care nu-şi permit să aştepte sunt obligaţi să achite în întregime contravaloarea tratamentului respectiv”, spune medicul de familie Călin Ciubotaru.

Cum se întocmeşte dosarul

În principiu, procedeul prin care se poate obţine acces gratuit la tratamentele scumpe este simplu. Persoana bolnavă trebuie să depună, în cel mai scurt timp, la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) de care aparţine un dosar prin care să dovedească faptul că îndeplineşte toate condiţiile pentru a beneficia de tratament.

În dosar trebuie să fie cuprinse recomandarea medicului curant sau, după caz, a celui de familie, un set de analize specifice care să ateste stadiul în care se află boala şi o hârtie scrisă din partea pacientului prin care se stipulează acceptul tratamentului.

„Unele dosare, pentru tratamente mai puţin costisitoare, se aprobă la nivelul comisiilor judeţene din cadrul CJAS. Însă, pentru anumite tratamente care presupun costuri mai mari, nu se pot întocmi comisii în fiecare judeţ. În aceste condiţii, dosarele sunt trimise la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

În general, comisiile se întrunesc în funcţie de numărul dosarelor, fie la o săptămână, fie la două sau chiar la o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hezbollah confirmă moartea lui liderului grupării, Hassan Nasrallah, şi promite continuarea luptei împotriva „inamicului”

Mediafax acum 53 minute
Gruparea libaneză a anunţat, prin intermediul unei declaraţii, că Hassan Nasrallah, liderul suprem, a fost ucis în cursul zilei de vineri, scrie Al Jazeera. Confirmarea oficială a uciderii lui Nasrallah vine după ce IDF a anunţat sâmbătă că acesta a

Mircea Fechet a convocat nouă şedinţă de urgenţă: Zonele cu risc mare, în această perioadă, sunt Galaţi şi Vaslui

Mediafax acum 53 minute
Ministrul Mediului, Mircea Fechet a convocat, sâmbătă dimineaţă, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), ca urmare a avertizărilor meteo şi hidrologice. „Zonele cu risc mare, în această perioadă sunt Galaţi şi Vaslui deoarece pot fi

Jannik Sinner, dezamăgit de apelul WADA în cazul său de dopaj: „Sunt total surprins!”

Gazeta Sporturilor acum 54 minute
Jannik Sinner (23 de ani, lider ATP) a reacționat după ce .

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 4 ore
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Alerte de viituri pentru 20 de bazine hidrografice şi râurile din Dobrogea

Mediafax acum 3 ore
Se anunţă scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare. Bazinele hidrografice

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum 5 ore
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 8 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

Risc crescut de viituri pe mai multe râuri din țară. Hidrologii au actualizat harta. Ce zone ar trebui să evite turiștii

Ziare.com acum 2 ore
Hidrologii au actualizat şi ei sâmbătă, 28 septembrie, avertizarile cod galben şi cod portocaliu şi anunţă risc crescut de viituri până luni. Astfel, potrivit INGHA, Codul Portocaliu este valabil începând de duminică, de la ora 10:00, până luni, la

O familie de români a dat 84.000 de euro pentru o vacanţă de 12 zile în Maldive

Mediafax acum 6 ore
Deşi criza a trecut, iar graniţele s-au deschis, nevoia de a evada din cotidian a rămas. În acest scop, o familie de români a plătit 84.000 de euro pentru o vacanţă în Maldive, declară Cosmin Marinof, CEO-ul agenţiei turistice Dertour. „Am vândut o

Nicolae Ciucă, către liberalii din județul natal: Sunt convins că vom obţine cele mai bune rezultate la alegerile parlamentare şi prezidenţiale

HotNews acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit, sâmbătă, cu liberalii din Dolj, exprimându-şi convingerea că formațiunea pe care o conduce va obţine „cele mai bune” rezultate în alegerile de la sfârșitul anului. „M-am bucurat să mă întorc acasă, prin

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

12°/17°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

12°/18°
lun.

8°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/23°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

9°/16°
lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
Timisoara
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

12°/16°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°