Emoţii pentru absolvenţii claselor a douăsprezecea! A doua sesiune a examenului de bacalaureat a început luni, 17 august, cu proba orală la limba şi literatura română. 167 de elevi din Făgăraş şi Victoria susţin examenele restante în această sesiune. Este vorba de cei care nu au promovat examenul de bacalaureat în prima sesiune, dar şi de cei care nu s-au prezentat în sesiunea din iulie din cauza corigenţelor. De asemenea, s-au înscris şi elevi care au picat examenul în anii anteriori
Examenul de bacalaureat, sesiunea august – septembrie s-a desfăşurat în bune condiţii. Iar dacă în alte centre din ţară, mai mulţi elevi au fost surprinşi copiind, în oraşul nostru totul a decurs conform regulamentului. Săptămâna trecută, absolvenţii au susţinut luni proba orală la limba şi literatura română. Miercuri, 19 august, a fost rândul probei orale la limba modernă. Printre tineri, s-au strecurat şi părinţii care au venit ca de fiecare dată să-şi susţină copiii. Peste 50 de elevi din Făgăraş şi Victoria au susţinut proba orală la limba modernă.
Emoţiile au fost cu atât mai mari cu cât tinerii spun că s-au pregătit toată vara pentru aceste examene. „M-am pregătit mult, chiar am făcut şi meditaţii. Am totuşi emoţii, pentru că nu ştiu ce subiect va pica“, „Am emoţii, bineînţeles, dar sper să fie bine“, ne-au spus câţiva absolvenţi.
Bacalaureatul a continuat joi, cu proba scrisă la limba şi literatura română. Cei mai mulţi elevi au avut restanţă la această materie. Din cei 167 de absolvenţi înscrişi la Bacalaureat, 120 au susţinut proba la limba şi Literatura Română.
Emoţiile au continuat şi luni, 24 august. Aproape 80 de absolvenţi ai claselor a douăsprezecea au susţinut proba obligatorie a profilului. Majoritatea au ales pentru această probă geografia şi matematica. Iar examenul nu a fost tocmai uşor. „A fost destul de greu. Mai ales subiectul tre