O parte dintre compatrioţii rezidenţi în Peninsulă au decis, din motive financiare, să-şi cheme rudele din ţară pentru a face vacanţa împreună. Vizita în România pe timp de vară reprezintă un efort financiar considerabil pentru un conaţional din străinătate, mai ales pe timp de criză, când veniturile s-au redus. Biletul de avion poate fi cumpărat la un preţ convenabil doar dacă este rezervat din timp, altfel costul este prohibitiv în perioada iunie-august.
Bugetul alocat călătoriei în România include, în afara cheltuielilor de deplasare, banii daţi pe cadouri pentru rude, pe hrană şi pe minivacanţa la munte sau la mare. Astfel, un calcul pragmatic i-a determinat pe mulţi români din Italia să ia în calcul posibilitatea anulării drumului în ţara natală pentru a-şi vedea rudelor. Soluţia de criză pentru cei mai mulţi a fost aducerea familiei din ţară în vacanţă în Italia.
Cazare gratuită pentru rude
România devine tot mai puţin atractivă pentru conaţionalii din Italia, din cauza preţurilor exagerate şi a calităţii slabe a serviciilor. Astfel, pentru a sta două sau trei săptămâni în ţară alături de rude, un cuplu cheltuieşte, în medie, cel puţin 1.200 de euro.
Cristina Babiţoi (40 de ani), din Iaşi, locuieşte la Perugia. Fiica sa, Alexandra (18 ani), a venit să petreacă o scurtă vacanţă în Italia. „Eu am ales să o aduc pe fiica mea pentru două săptămâni, în perioada în care am avut concediu de la bătrâna pe care o îngrijesc. Dacă m-aş fi dus eu în România, aş fi cheltuit câteva sute de euro”, spune Cristina.
Ea i-a arătat fiicei sale Perugia şi alte oraşe din împrejurimi. Cazarea pentru fiica sa a fost gratuită, mama plătind, ca de obicei, chiria apartamentului în care locuieşte. Singurele cheltuieli au fost transportul şi biletele de intrare la muzee.
Servicii de calitate
@N