Din ziarelele locale aflăm despre subiecte de criză: tineri care se droghează cu „plante” cumpărate din magazin, hackeri care după ce au dat tunuri mari se „chinuie” să iese de la pârnaie, că silvicutorii vâlceni, ca să nu piardă banii alocaţi, şi-au tras maşini de lux. Şi o informaţie, tot de... criză, jumătatea din populaţia activă a Vâlcii şi-a luat concedii medicale.
„Tineri drogaţi cu plante halucinogene au ajuns la urgenţe”, Revista presei locale
La Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vâlcea, ambulanţa a transportat un grup de tineri, care consumaseră plante halucinogene. Acestea sunt comercilizate pe piaţă şi sunt asemănătoare drogurilor. Amănunte citiţi în ziarul Viaţa Vâlcii.
Hackerii rămân în arest
Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondate recursurile celor şapte inculpaţi aflaţi în stare de arest preventiv şi care au cerut punerea în libertate, într-unul din dosarele grupului informaţional specializat în fraude informatice şi în care sunt cercetaţi hackeri din Vâlcea, Olt şi Sibiu. Amănunte citiţi în Monitorul de Vâlcea.
Direcţia Silvică, dotată cu maşini de lux
Direcţia Silvică Vâlcea a găsit reţeta perfectă pentru a scăpa, pe timp de criză, de sute de mii de lei noi. Pe ultima sută de metri a anului trecut, Romsilva Vâlcea a achiziţionat opt maşini de teren. Detalii aflaţi din săptămânalul Impact Real.
Jumătate din populaţia activă şi-a luat concediu medical
Angajaţii vâlceni au găsit o metodă simplă de faultare a angajatorilor care refuză să le păltească salariile din motiv de criză financiară. În Vâlcea s-au înregistrat un număr record de concedii medicale, „numărul bolnavilor de criză” ajungând pe primele şapte luni la 43.378 de persoane. Adică la jumătate din populaţia activă a judeţului. Un articol interesant citiţi în săptămânalul Vocea Vâlcii.