Bursa a crescut luni cu 2,61%, pentru a treia şedinţă consecutiv, evoluţia fiind susţinută de interesul ridicat pentru acţiunile SIF Oltenia (SIF5), Banca Transilvania (TLV) şi SIF Moldova (SIF2), care au acoperit puţin peste jumătate din rulajul pieţei. Piaţa de la Bucureşti a urmat încă de la deschidere tendinţa ascendentă a burselor externe. Pieţele americane au încheiat sesiunea de vineri în urcare cu până la 1,86%, atingând nivelul maxim din acest an, iar bursele din
Bursa a crescut luni cu 2,61%, pentru a treia şedinţă consecutiv, evoluţia fiind susţinută de interesul ridicat pentru acţiunile SIF Oltenia (SIF5), Banca Transilvania (TLV) şi SIF Moldova (SIF2), care au acoperit puţin peste jumătate din rulajul pieţei.
Piaţa de la Bucureşti a urmat încă de la deschidere tendinţa ascendentă a burselor externe. Pieţele americane au încheiat sesiunea de vineri în urcare cu până la 1,86%, atingând nivelul maxim din acest an, iar bursele din Asia au crescut luni cu cel mult 3,35%. Evoluţia acestor pieţe a fost influenţată de marile burse europene, care la finalul sesiunii de la Bucureşti erau în creştere uşoară, cu până la 0,7%, în timp ce pieţele din Europa Centrală şi de Est avansau cu 0,6% - 4,5%.
În ultimele trei şedinţe, Bursa de la Bucureşti a avansat cu 7,92%, urmând evoluţia pieţelor externe.
Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni au fost operate la preţuri în medie cu 3,5% mai mari faţă de cotaţiile de la închiderea sesiunii de vineri, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 1,66% peste referinţă.
Interesul a fost mai ridicat pentru acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), cumpărătorii majorând preţurile în medie cu 4,82% comparativ cu ultimele cotaţii de vineri.