Solistă la Opera Maghiară din Cluj, şi de un an coordonatoare a corpului de balet, a trăit în respect şi dragoste pentru spectatori.

Pasiunea pentru dans i-a insuflat-o tatăl ei, Rusu Gavril, balerin, membru al ansamblului Operei Maghiare, care a obişnuit-o cu scena de mică. Gabriela a interpretat tot felul de personaje, încă dinainte de a intra la Liceul de Coregrafie. „Era ca un basm care se desfăşura aievea şi în care eu puteam evolua după vârsta mea, ca pitic, şoricel în «Motanul încălţat», Călin, în opera cu acelaşi nume”, îşi aminteşte Gabriela.

Pentru orice copil, lumea poveştilor este fascinantă şi, pe negândite, Gabriela s-a simţit iremediabil atrasă de scenă. În clasa a IV-a s-a înscris la Liceul de Coregrafie, unde profesori de excepţie i-au format talentul şi disciplina scenică: regretata Nichita Zoe, primă balerină la Opera Maghiară de Stat, Mocuţa Esztera, Valeria Gherghel, prima balerină a Operei Române, regretata Harry Elisabeta, maestrul de balet Vasile Solomon, cu care lucrează şi în prezent.

Balerină la teatru, dansatoare în baruri

Gabrielei i-a plăcut mai mult „dansul de caracter” decât baletul clasic. „Aşa cum se observă din denumire, rolurile solistice din scenele dansante ţin de caracterul fiecăruia, iar eu am fost fascinată de acest gen”, explică dea. După absolvirea liceului, a participat la concursuri în vederea angajării la Timişoara, Constanţa şi Bucureşti. A reuşit peste tot, dar a optat pentru Teatrul „Constantin Tănase” din Bucureşti, unde a lucrat cu Cornel Patrichi.

În România, baletul a fost şi este încă socotit o activitate „de amorul artei”, adică, vorba lui Caragiale, cu „renumeraţie mică, după buget”. Salariul de la teatru îi ajungea Gabrielei cât să-şi plătească nenumăratele gazde. În aşteptarea promisiunii că li se vor face buletine de Bucureşti şi li se vor da locuinţe