"Înfiorătoarea impotenţă a tinereţii... atât de mediocră, plată... Şi cu toate acestea are întotdeauna dreptate", afirma Mircea Eliade într-unul dintre eseurile sale de maturitate. Acesta să fie oare motivul pentru care "Jurnalul unui adolescent miop", dar şi continuarea sa firească, "Gaudeamus", au rămas ascunse prin ungherele vreunui sertar, timp de 60 de ani, fără să vadă lumina tiparului?

Păcatul de a fi fost scrise în adolescenţă, la o vârstă când - spune Eliade - singura originalitate vine din faptul că tinerii nu înţeleg bine anumite lucruri, pe care mai târziu, când le vor înţelege, nu le vor mai spune, pentru că nu vor mai fi interesaţi? Ipoteză demnă de luat în calcul. De altfel, criticul literar Eugen Simion considera "Jurnalul unui adolescent..." în cartea sa "Mircea Eliade, spirit al amplitudinii" "un program ambiţios, pe care romancierul, mult prea tânăr, nu l-a putut traduce într-o formă satisfăcătoare estetică".

CHIMIA REALITĂŢII

Dar dincolo de această chestiune a frumosului, care până la urmă ţine de gust - frumuseţea este în ochii celui care priveşte -, rămâne o mărturie literară şi documentară incontestabilă a literaturii de tip memorialistic. Totodată şi un mic îndreptar "know-how" despre modelarea personalităţii. General valabilă şi pentru adolescenţii de astăzi, deoarece, după cum scria criticul literar Dan C. Mihăilescu într-o prefaţă a unei alte ediţii a romanului: "Experienţa edificării de sine prin chimia realităţii în jurnalul personal rămâne una de disciplinare fundamentală". Este moştenirea pe care o lasă posterităţii acest "geniu al pubertăţii" în aparent neasamblatul său "manual şi panoplie a sincerităţii", după cum spune acelaşi Dan C. Mihăilescu.

Viaţa lui Mircea Eliade cunoaşte de la bun început un traseu plin de descoperiri miraculoase. Îşi capătă numele de Eliade, deşi pe tatăl său îl c