Tenismenul arădean a pierdut finala în fața maghiarului Attila Balasz.
Favoritul publicului, Marius Copil, a cedat la capătul unui meci spectaculos, în fața principalului favorit. Ungurul pierduse doar un set până în ultimul act, în timp ce arădeanul își terminase toți adversarii ieșiți în față, în doar 2 seturi. Se anunța un spectacol deosebit și așa a fost.
Primul set a mers cap la cap, până la 3-3, după care Marius a reușit să câștige pe serviciul adversarului și s-a impus cu 6-3. Setul doi a fost echilibrat. La 5-5, Balasz și-a fructificat serviciul, apoi a făcut diferența, 7-5. În setul decisiv, calmul lui Balasz a învins nehotărârea lui Copil, impunându-se cu 6-3.
”Poate că a contat și presiunea publicului în jocul meu, pentru că am evoluat acasă, dar m-a deranjat terenul. Nu a sărit bine mingea, și mai ales pentru un jucător de atac, o mică greșeală contează”, a declarat Marius Copil, consolându-se cu victoria de la dublu. Arădeanul a făcut pereche cu cehul Vasek Pospisil. Cei doi au dispus cu 6-3 și 6-4 de perechea Mlendea (România) / Skoloudik (Cehia).