Cotaţia petrolului a crescut, luni, la maximul ultimelor zece luni, aproape de 75 de dolari, beneficiind de avansul pieţei materiilor prime şi a burselor, în urma recuperării economice. Preţul ţiţeiului a urcat cu 59 de cenţi, la 74,48 dolari pe baril, până la 16:00 GMT, după ce a atins un maxim al zilei de 74,81 dolari pe baril, cea mai ridicată valoare începând cu 21 octombrie. Petrolul Brent a fost tranzacţionat în creştere cu 16 cenţi, l a 74,35 dolari pe baril. Avansul
Cotaţia petrolului a crescut, luni, la maximul ultimelor zece luni, aproape de 75 de dolari, beneficiind de avansul pieţei materiilor prime şi a burselor, în urma recuperării economice.
Preţul ţiţeiului a urcat cu 59 de cenţi, la 74,48 dolari pe baril, până la 16:00 GMT, după ce a atins un maxim al zilei de 74,81 dolari pe baril, cea mai ridicată valoare începând cu 21 octombrie.
Petrolul Brent a fost tranzacţionat în creştere cu 16 cenţi, l a 74,35 dolari pe baril.
Avansul cotaţiei barilului de petrol a fost susţinut de evoluţia pieţelor de capital, în urma optimismului privind recuperarea economică.
"Am putea ajunge uşor spre pragul de 80 de dolari dacă percepţia pozitivă privind economia se menţine", a declarat analistul Edward Meir, de la compania MF Global.
Preţul petrolului a crescut cu 9,5% în ultima săptămână şi cu 65% de la începutul anului.
SURSA: Mediafax