Într-o societate în care banii nu mai sunt de mult un mijloc, ci mai curând un scop, lipsa de speranţă defineşte un mod de a trăi, de a acţiona. Lipsa cronică de educaţie a condus la situaţii hilare, în care toţi contestă şi se contestă. Când vorbim de educaţie, ne referim la toate segmentele societăţii, nu numai la elevi şi studenţi. În România de azi, educarea trebuie să devină un proces prin care inclusiv cei care decid trebuie să recunoască că de multe ori sunt n

Într-o societate în care banii nu mai sunt de mult un mijloc, ci mai curând un scop, lipsa de speranţă defineşte un mod de a trăi, de a acţiona. Lipsa cronică de educaţie a condus la situaţii hilare, în care toţi contestă şi se contestă. Când vorbim de educaţie, ne referim la toate segmentele societăţii, nu numai la elevi şi studenţi. În România de azi, educarea trebuie să devină un proces prin care inclusiv cei care decid trebuie să recunoască că de multe ori sunt needucaţi. Cum pot să fie credibili oameni care, prin toate manifestările lor, demonstrează că nu şi-au asumat niciodată lecţia decenţei? De­ficienţele în educaţie au condus la grave probleme economice, culturale, sociale şi politice. Societatea, prin toate manifestări­le ei, vinde iluzii în loc să creeze realităţi. Am fost învăţaţi să trăim din excepţii de la regulă, iar când remarcăm spiritul nemţesc, care trăieşte numai din reguli, suntem uimiţi. Trebuie să trecem de la atitudinea supravieţuitorului, care îşi construieşte existenţa prin atitudinea „mă descurc“, la atitudinea trăitorului, care se defineşte prin „muncesc“. Educarea ar putea deveni motorul societăţii viitorului dacă pe plan internaţional ar fi stabilite reglementări ferme în legătură cu efortul pe care fiecare ţară îl face pentru formarea oamenilor ei şi cu avantajele pe care aceasta le-ar obţine ca urmare a procesului de formare. De cele mai multe ori, ţările dezv