General Motors (GM) intenţionează să realizeze un plan de finanţare de 4,3 miliarde de dolari, cu scopul de a folosi această sumă pentru restructurarea filialei germane Opel. Astfel, GM ar renunţa la proiectele de vânzare a acestei mărci.
Potrivit publicaţiei Wall Street Journal, citate de NewsIn, şeful constructorului american, Fritz Henderson, vrea ca acest plan alternativ să fie gata "până la următoarea şedinţă a consiliului de administraţie, ce va avea loc la începutul lunii septembrie".
Dacă GM va păstra divizia Opel, decizia va fi contrară eforturilor din ultimele luni, în care constructorul german a încercat să găsească un cumpărător pentru filiala aflată în dificultate.
Pe de altă parte, GM şi guvernul german nu au reuşit să se pună de acord în ceea ce priveşte grupul ce ar fi urmat să preia Opel. Candidaţii erau compania canadiană Magna, producătoare de piese de schimb, ce beneficiază de susţinerea Berlinului, şi fondul de investiţii belgian RHJ, preferat de GM.
Compania-mamă a Opel a devenit insolventă în primăvară.