Un autoturism a fost cuprins, aseară, de flăcări, în cartierul Găvana. Vâlvătaia a fost văzută de un trecător.
Flăcările, ce cuprinseseră capota maşinii, se ridicau la circa trei metri. Speriat, pentru că exista riscul să sară în aer, piteşteanul care a văzut, a început să strige după ajutor. Oamenii au ieşit afară cu bidoane cu apă să stropească şi au sunat la 112.
În câteva minute a sosit un echipaj al pompierilor. Între timp, proprietarul autoturismului Cielo, Ilie Cristinel Florică, a aflat şi el de cele întâmplate. Militarii au reuşit să stingă incendiul şi au dat şi cu spumă pe asflat, pentru a îndepărat orice pericol, în special că în zonă erau parcate foarte multe autoturisme.
Pompierii au stabilit că maşina s-a aprins de la acumulatorul electric lăsat sub presiune. Şoferul a lăsat motorul pornit şi din cauza unui fir neizolat corespunzător, s-a încins. Şi mai grav este că Ilie Cristinel Florică nu are maşina, care are distrusă toată partea din faţă, asigurată.