Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Al cui e semnu’?

Publicat in GAZETA de SUD, marți 25 august 2009 ·

Deşi par să se înţeleagă când e vorba de accesul căruţelor pe străzile municipiului, Primăria Craiova şi Prefectura Dolj au puncte de vedere diferite cu privire la amplasarea indicatoarelor pentru căruţaşi.

Oricine intră, dinspre gară, pe strada Păltiniş din Craiova are surpriza să observe, pe un stâlp situat pe partea dreaptă a drumului, chiar la intersecţia cu strada General Cernătescu, un indicator buclucaş, de interzicere a accesului căruţelor. Ce o căuta acolo acel indicator nimeni nu ştie... Nici poliţia doljeană, care susţine că n-a avizat niciodată amplasarea lui, nici angajaţii Serviciului de Siguranţa Circulaţiei, din cadrul primăriei municipiului, al cărui şef, Mihăiţă Fetoiu, susţinea sus şi tare ieri în faţa oamenilor legii că habar n-are de semnul cu pricina.

Şi, atunci, cine să-l fi pus? Nu de alta, dar nu e nici legal, pentru că nici o căruţă n-are ce căuta acolo, la mai bine de doi kilometri de cea mai apropiată intrare în oraş. Indicatorul cu pricina nu ar respecta nici măcar ultima hotărâre de consiliu local în materie de căruţe. Prin Hotărârea nr. 319 din 25 iunie 2009, intrată în vigoare la 8 august, consiliul local stabilea - contrar Codului Rutier - un perimetru în care căruţele n-au voie să circule. Acel perimetru are însă limita nordică bulevardele Decebal şi Dacia, nicidecum strada Păltiniş.

Ar fi rămas însă posibilitatea ca angajaţii primăriei să fi uitat acel indicator de mai mulţi ani pe strada Păltiniş. Nici asta nu-i exclus, însă la ce te-ai putea aştepta de la unii care, în urmă cu câţiva ani, au pus un indicator „Oprirea interzisă“ chiar într-o... staţie de autobuz...

„Astfel de indicatoare ar trebui puse la intrarea în oraş“

Dacă reprezentanţii primăriei susţin că e permisă circulaţia căruţelor în anumite zone din municipiu, deci ar fi normal să amplaseze astfel de indicatoare la limita ac

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum 39 minute
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 53 minute
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 59 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 3 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

VIDEO. Președintele Nicușor Dan- „România are nevoie de o lege a salarizării“

Ziua Constanta acum 41 minute
Președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 14 iulie, că România are nevoie de o lege a salarizării în care să avem o abordare foarte nuanțată pe toate categoriile și să dispară sporurile. Președintele a mai pecizat

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 2 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Cum a ajuns Donald Trump la finala Cupei Mondiale a Cluburilor. A sosit ca un star, dar a fost și huiduit de fani

Cancan acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost în prim-planul evenimentului de premiere de la finalul Campionatului Mondial al Cluburilor. Liderul de la Casa Albă a ajuns ca un adevărat star la ceremonia în la care Chelsea a primit trofeul, dar a

Vremea

București
acum

32°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°