În România se va produce anul acesta mai puţin vin decât în 2008, dar producătorii speră să fie vin de calitate bună. Importurile au scăzut deja cu 72%, iar exporturile cu 11%. După ce anul trecut a fost excelent din punct de vedere al producţiei de vin, cu peste 6,3 milioane hectolitri, în 2009 producătorii se aşteaptă la o scădere şi revenire la nivelul anului 2007. “Obiectivul nostru este menţinerea la nivelul anului 2007 (an în care estimarea pieţei totale a
În România se va produce anul acesta mai puţin vin decât în 2008, dar producătorii speră să fie vin de calitate bună. Importurile au scăzut deja cu 72%, iar exporturile cu 11%.
După ce anul trecut a fost excelent din punct de vedere al producţiei de vin, cu peste 6,3 milioane hectolitri, în 2009 producătorii se aşteaptă la o scădere şi revenire la nivelul anului 2007. “Obiectivul nostru este menţinerea la nivelul anului 2007 (an în care estimarea pieţei totale a fost de 450 milioane euro), în condiţiile în care în ultimii ani am înregistrat o creştere constantă.
Pe fondul crizei, românii rămân consumatori tradiţionali de vin, piaţa neînregistrând turbulenţe majore”, a spus Ovidiu Gheorghe, directorul Patronatului Naţional al Viei şi Vinului. În 2008 producţia a crescut cu 20% faţă de nivelul de 5,28 milioane hectolitri înregistrat în 2007.
Importul de vin a scăzut cu 72% în primele cinci luni ale anului
România nu stă foarte bine la capitolul import-export. “Din punct de vedere al comerţului internaţional cu vinuri, pentru primele cinci luni ale anului 2009, comparativ cu perioada similară a anului trecut, importul a scăzut cu 72% (de la 164.193 hl la 47.560 hl), iar exportul a scăzut cu 11% (de la 60.053 hl la 53.409 hl)”, potrivit datelor PNVV.
Principalele pieţe de destinaţie pentru vinul românesc sunt Germania, Bulgaria, Danemarca, Estonia, Federaţia Rusa, Regatul Unit