Proiectul este finanţat din fonduri europene, iar data limită de finalizare a lucrărilor este 30 noiembrie 2009.
Ieri, au demarat lucrările pentru realizarea unei staţii de obţinere a compostului din deşeuri biodegradabile în comuna prahoveană Balta Doamnei. Proiectul este finanţat în cadrul programului Phare şi este realizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Prahova şi cu operatorul judeţean de salubritate.
Acesta se referă la înfiinţarea unei staţii de obţinere a unui îngrăşământ agricol din deşeuri biodegradabile în Balta Doamnei şi se adresează cetăţenilor din teritoriul administrativ al acestei commune şi al localităţilor învecinate Olari, Gherghiţa, Gorgota şi Puchenii Mari.
“Proiectul a fost întârziat din cauza procedurilor greoaie de întocmire a documentaţiilor necesare şi a faptului că trei persoane care se ocupau de proiect au plecat din administraţia judeţeană. Însă, sperăm ca până la 30 noiembrie să avem prima pungă de compost”, ne-a declarat primarul din Balta Doamnei, Vasile Dascălu. Acesta a mai precizat că Balta Doamnei este bazinul legumicol al judeţului Prahova, realizând 5.000 de tone de legume pe an, producătorii de aici ajungând până în Ardeal pentru a-şi vinde produsele.
Compostul se va comercializa
“Sperăm ca acesta să fie primul proiect de acest gen finalizat din ţară. În prezent, mai sunt în lucru două staţii de compost la Iaşi şi în Argeş.
Această investiţie este un răspuns la criză şi vrem să nu mai fim nevoiţi să importăm pământ de grădină din Slovacia şi din alte ţări, iar din iarnă, în supermarketuri să apară compostul de Balta Doamnei”, a declarat Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova.
Valoarea proiectului
Capacitatea staţiei de obţinere a compostului este de 5.000 de tone de deşeuri biodregradabile pe an. Valoarea totală a proiectului este de 1.462.