Mare ghinion pe dl Mircea Băsescu să aibe un frate preşedinte, din cauza căruia să nu poată să facă nici o mişcare şi să trebuiască să fie mereu mai atent ca alţii la orice ar putea constitui un subiect pentru presa de scandal sau pentru adversarii politici.

Pentru fratele prezidenţial, trecerea de la îngheţată la armament reprezintă o evoluţie calitativă firească în lumea afacerilor. Şi cum probabil că Traian Băsescu nu se va da peste cap în a-i face cadouri prin care să suplinească efectele embargoului de familie, dl Mircea are tot dreptul să se considere discriminat. Cu atât mai mult cu cât ceea ce încercase dânsul să facă constituie o reţetă cvasi-generalizată în România.

După unele estimări, peste 50% dintre persoanele cu funcţii de decizie în instituţiile statului practică formula „avantajelor colaterale”. Iar firma în care intrase dl Mircea Băsescu reprezintă un veritabil model. Deci, dl Cazacu este mare director în Ministerul Economiei, unde se ocupă tocmai de afacerile cu armament. Ca să nu intre în conflict de interese, dânsul nu-şi face o firmă proprie, cum se practica în urmă cu câţiva ani. Recurge la un amic cu experienţă, din domeniul privat, împreună cu care fac o firmă în care o rudă – în cazul de faţă fiica sa – deţine o cotă parte. Cum o astfel de afacere are nevoie de susţinere politică, este recrutată şi o rubedenie a unui politician de top – în cazul de faţă fratele preşedintelui. Şi asta nu în ideea că dl Mircea s-ar fi dus la dl Traian să-i spună: Măi frate-miu, sunt şi eu într-o afacere, câştig un ban, vezi şi dă undă verde în CSAT contractului cutare! Nici vorbă. Se mizează pe faptul că dată fiind relaţia de rudenie, susţinerea este implicită şi nimeni nu se duce la preşedinte să-l întrebe: dăm drumul la afacerea aia în care e băgat fratele dv?

Cred cu toată sinceritatea că dl preşedinte nu a avut habar