Adrian Moldovan şi Ovidiu Cizmaş sunt cei doi arădeni care peste patru zile vor pleca să descopere cel mai înalt munte din Africa. În această dimineaţă, cei doi tineri au anunţat că pregătesc ultimele detalii. Tinerii spun că au ales Africa deoarece au fost inspiraţi de marele alpinist George Malorry.
„Pentru mulţi dintre noi, Africa nu înseamnă decât safari, lei, elefanţi şi girafe. Pentru alţii însă înseamnă şi posibilitatea de a urca un munte, Kilimanjaro, cel mai înalt al acestui continent”, spune Adrian Moldovan.
Cei doi exploratori au declarat că îşi doresc de mai mult timp să cucerească marele vârf Uhuru care atinge 5.895 de metri. „După ascensiunile reuşite ale altor expediţii arădene pe alte două vârfuri din Seven Sumits, a venit vremea să înfigem steagul Aradului pe cel mai înalt vârf al Africii: Uhuru”, spune Ovidiu Cizmaş.
Cel mai important aspect al acestei expediţii este acela de a arăta tinerilor o posibilitate de a folosi timpul liber în mod plăcut, în natură. Expediţia în Africa, pe Kilimanjaro, va avea loc în perioada 29 august - 9 septembrie, urmând ca vârful să fie atins în data de 6 septembrie, la ora 07.00 ora României.
Exploratorii vor realiza un film documentar în expediţie
Evenimentul va fi filmat pas cu pas, urmând ca totul să fie concretizat într-un film. Expediţia în Africa a beneficiat de fondurile din proiectul câştigat în cadrul secţiunii turism 2009 la Centrul Cultural Judeţean Arad cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad.
Încercare
Vârful va fi atins în 6 septembrie, la ora 07.00, ora României