Maestrul a absolvit Şcoala de Poliţie şi cântă la opt instrumente de suflat: taragot, fluier, clarinet, ocarină, caval, cimpoi, nai şi saxofon. Nu este maramureşean sau român iubitor de folclor care să nu fi auzit de Dumitru Dobrican şi care să nu-i asculte cu mare plăcere cântecele. Puţini sunt însă cei care ştiu că el a învăţat să cânte singur pe un instrument împrumutat dintr-un sat vecin.

A prins dragoste de cântec de când era mic, de la tatăl şi bunicul lui care cântau la fluier. „Nu erau atunci radiouri sau televizoare, iar serile le petreceam pe prispa casei ascultându-i cum cântă la fluier”, povesteşte artistul. A primit primul lui fluieraş pe la şapte ani de la tatăl lui şi îl păstrează şi cum cu sfinţenie. „Încă îl mai scot câteodată şi cânt la el ca să-mi amintesc de copilărie”, spune Dumitru Dobrican. Pa le 14 ani deja cânta în grupul de fluieraşi al comunei natale, Groşi.

La 13 ani a văzut primul clarinet

Primul instrument „mai complicat” pe care l-a văzut Dumitru Dobrican a fost un clarinet şi avea deja 13 ani când l-a văzut. „Mi l-a împrumutat tata din Satulung de la cineva şi mi-a spus că dacă-mi place, proprietarul mi-l lasă să învăţ să cânt la el”, arată rapsodul.

A prins drag de instrument pe loc şi s-a chinuit vreun an să înveţe să cânte la el. „Făceam ca gâsca, nu ştiam să cânt, dar nu m-am lăsat. Îmi făceam «ance» la instrument singur, din lemn de prun”, explică Dobrican. În aceeaşi perioadă a apărut prin satul lui natal un cântăreţ la nunţi, Vasile Ioance, care era profesor de taragot.

L-a rugat să-l iniţieze şi pe el şi aşa a început să cânte şi la taragot, instrument care l-a şi consacrat. A început cu orele la clarinet, dar cum la cursuri veneau şi taragotiştii a făcut schimb. „Am prins drag de taragot pentru că are un timbru mai aprate, o rezonanţă diferită”, arată inst