Consumul zilnic de bere, dar şi de băuturi alcoolice tari poate spori de până la trei ori riscul de a dezvolta diverse forme de cancer, potrivit rezultatelor unui studiu canadian, citat de Reuters.
Cercetătorii de la Universitatea McGill din Montreal au monitorizat efectele consumului de alcool la 3.600 de bărbaţi canadieni, cu vârste cuprinse între 35 şi 70 de ani. Astfel, ei au constatat că persoanele care beau zilnic cel puţin un pahar cu alcool sunt expuse unui risc mai mare de a dezvolta cancer, comparativ cu cele care beau ocazional sau deloc. Cele mai frecvente tipuri de cancer înregistrate în rândul persoanelor care consumă zilnic alcool sunt cele la esofag, stomac, colon, pancreas, plămâni, ficat şi prostată.
Cercetătorii au luat în considerare şi tipul de alcool consumat şi au constatat că numai berea şi băuturile spirtoase, nu şi vinul, pot spori riscul de a dezvolta aceste forme de cancer.
Ei au descoperit că bărbaţii care consumă alcool de până la şase ori pe săptămână prezintă cu 83% mai multe riscuri să dezvolte cancer la esofag decât abstinenţii şi persoanele care consumă alcool ocazional, în timp ce aceia care consumă alcool zilnic riscă de trei ori mai mult să se îmbolnăvească.
Consumul zilnic de bere, dar şi de băuturi alcoolice tari poate spori de până la trei ori riscul de a dezvolta diverse forme de cancer, potrivit rezultatelor unui studiu canadian, citat de Reuters.
Cercetătorii de la Universitatea McGill din Montreal au monitorizat efectele consumului de alcool la 3.600 de bărbaţi canadieni, cu vârste cuprinse între 35 şi 70 de ani. Astfel, ei au constatat că persoanele care beau zilnic cel puţin un pahar cu alcool sunt expuse unui risc mai mare de a dezvolta cancer, comparativ cu cele care beau ocazional sau deloc. Cele mai frecvente tipuri de cancer înregistrate în rândul persoanelor c