Datele publicate chiar de ministerul condus de Elena Udrea ne demonstrează că achiziţiile publice au fost doar simulate de instituţie. Câştigătorii şi oferta lor se cunoşteau de minister chiar din momentul demarării procedurilor de achiziţii.
Ministrul Elena Udrea a trimis comisia parlamentară de anchetă să-şi ia documentele solicitate direct de pe site, clamând transparenţa instituţiei pe care o conduce. Nu trebuie să fii specialist pentru a observa că atât cererile de ofertă, cât şi licitaţiile, respectiv atribuirile sunt făcute "din scurt", procedurile durând aproximativ o săptămână.
CAIETE DE SARCINI SERVITE
Dar transparenţa decizională este dublată, după cum se vede din documente, şi de o transparenţă a dorinţelor doamnei ministru, precum şi a capabilităţii de ofertă a celor care au câştigat licitaţiile.
Evenimentul "Lumină la malul mării", organizat de Ministerul Turismului în staţiunile Mamaia şi Mangalia de Paşte şi 1 mai, pare a întruni toate datele pentru o licitaţie cu dedicaţie. Beneficiarul contractului de 311.000 de euro a fost firma Media Pro Pictures. Firmele care au depus oferte alături de Media Pro Pictures sunt Stage Expert şi 360 Revolution.
Stage Expert este un colaborator apropiat al Media Pro Pictures şi s-a prezentat la licitaţie fără a prezenta o ofertă completă, lipsind defalcarea cheltuielilor cu cazarea şi transportul artiştilor. 360 Revolution a contestat caietul de sarcini la 1 aprilie, cu două zile înainte de anunţarea firmei câştigătoare. Apoi în aceeaşi zi, contestaţia depusă la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, a fost retrasă, reprezentanţii firmei afirmând că nu aveau motiv de contestaţie.
Acestea sunt doar câteva aspecte care ridică semne de întrebare. Încă de la întocmirea caietului de sarcini pentru "Lumină la malul mării"