Rămâne la latitudinea premierului dacă închide ochii în faţa unor legi care blochează reforma, trâmbiţând-o.

„Nu am ajuns la niciun compromis şi nici nu vrem compromis. Ecaterina Andronescu nu acceptă textele noastre, ci le asimilează în textele ei“, este declaraţia lui Mircea Miclea la finalul uneia dintre interminabilele discuţii cu ministrul Învăţământului. Blocajul se datorează în principal imposibilităţii de a armoniza două viziuni complet diferite în ce priveşte identificarea şi rezolvarea problemelor de fond în învăţământului universitar, plecând de la soarta fabricilor de diplome, de stat sau private, la cea a clanurilor şi viermuielii de interese politice şi până la management şi finanţare. Se conturează tot mai mult varianta unui compromis.

Aranjamente vs. concurenţă

În primele 100 de universităţi din topul Shanghai (trebuie spus că nicio universitate românească nu figurează nici măcar în primele 500), doar 6 au conducere colegială, adică rectorul este ales de Senat, restul având o conducere de tip managerial, în sensul recrutării acestuia pe baza unui concurs şi a unui proiect, concretizat într-un contract care prevede penalităţi şi reziliere în caz de neîndeplinire. Motivul pentru care Ecaterina Andronescu susţine conducerea colegială nu este un mister: ea permite aranjamente, cârdăşii şi cumetrii politico-financiare, alegerea rectorului transformându-se într-o campanie electorală în buna tradiţie autohtonă, în urma căreia „alesul“ trebuie să recompenseze în diferite modalităţi susţinerea venită din partea diverselor grupuri şi clanuri. Cazurile rectorilor rezultaţi în urma unor astfel de înţelegeri sunt fără număr şi au ţinut nu de puţine ori prima pagină a ziarelor. Însăşi Ecaterina Andronescu, rector la Politehnica din Bucureşti, şi mulţi dintre colegii ei politici vor fi puşi în dificultate de introducerea unui sistem bazat pe comp